Părintele Rafail Noica: „Copilul are nevoie de exemplul concret al părinţilor”

Adevărata dăscălie este să-l ajuţi pe copil să guste din dragostea lui Dumnezeu. Şi cum? Dacă părinţii o trăiesc, gustă şi el din iubirea asta. Copilul are nevoie de exemplul concret al părinţilor. Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe cei care sunteţi părinţi să puteţi întrupa câte ceva din virtutea dumnezeiască a iubirii, la care se reduc toate poruncile evanghelice şi tot ce a fost înţelepciune şi intuiţie dreaptă în om. Toate se reduc la cuvântul Iubire, care trebuie înţeles cu dreapta înţelegere.

Cuvântul omenesc, de la gură la ureche, informează. Bine ar fi să meargă mai adânc, să împărtăşească. Dacă nu este doar o informaţie seacă, intelectuală, dacă vine din inimă, această împărtăşire transmite informaţia ‒ în sensul genetic, în care celula primeşte informaţia de la amândoi părinţii şi această informaţie face copilul să primească moştenirea de la părinţi. Dumnezeu ştie când să grăiască, ce, cui şi de ce. Sfântul Ambrozie de Milan cere ca Duhul Sfânt să grăiască negrăit în inima lui marile taine ale Liturghiei şi acesta este cuvântul care deschide inima.

Abia după ce Dumnezeu a pus temei în inima aproapelui ‒ copil sau om mare ‒ prin Tainele Bisericii, abia atunci pot şi eu omul să adaug ceva. Dar dacă eu cred că fac ceva bine când dau învăţătură omului nepregătit duhovniceşte, atunci în cel mai bun caz nu se întâmplă nimic, iar în cel mai rău caz mi-l ridic în cap şi îl fac să-mi sară-n cârcă!

Am avut şi experienţa următoare: vorbeam cu o fată şi încercam să-i explic ceva, dar nu primea. Încercam în tot felul s-o conving, să-i explic. Nu puteam, era bâtă, să zic aşa... La un moment dat, am obosit sufleteşte şi am strigat în interiorul meu Ah, Doamne, spune-i Tu! Şi atunci fata dintr-odată mi-a spus: Părinte, aşa şi aşa vreţi să spuneţi? Da, exact! Deci atât de imediat a răspuns Dumnezeu cererii mele şi a pus un cuvânt în fata aceea, iar atunci tot ce încercasem eu să-i spun a devenit roditor.

De ce de multe ori Dumnezeu pare să nu răspundă? Ghiciţi ce: e nevoie de răbdare, răbdare, răbdare... Pentru că uneori nu suntem pregătiţi să primim răspunsul Lui. Câteodată în rugăciune urlu lăuntric Doamne, te rog fă Tu ceva, că eu nu pot să fac nimic! Vă încurajez pe toţi să faceţi aşa.

(Părintele Rafail Noica, în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”)