“Şi necredincioşii au o bucurie a lor, dar nu este de calitatea bucuriei pe care o dau credinţa în Dumnezeu şi bucuriile credinţei” (Arhim. Teofil Părăian, Lumini de gând, Ed. Teognost, 2003)
“Nu putem cuprinde în sufletele noastre câtă bucurie vrea Dumnezeu să ne dea” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Bucuria creştină este mai presus de bucuria firească” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Nu se poate sa fii un creştin bun şi să nu ai parte de bucurie” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Sunt unii care cred că acesta-i rolul creştinului: să plângă. Dumnezeu să le ajute la cei care vor să plângă, dar să ştiţi că nu asta e atitudinea cea adevărată. Atitudinea cea adevărată este atitudinea bucuriei.” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Când intră Domnul Hristos la noi? Când îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Mie mi s-a părut totdeauna curios când am întâlnit un tânăr trist. De ce? Pentru că tinereţea nu se potriveşte cu tristeţea. (…) Şi într-un fel toţi suntem tineri, numai că suntem tineri de mai multă vreme. Şi dacă suntem tineri înseamnă că trebuie să fim şi oameni de bucurie, ca bucuria credinţei să stăpânească în sufletele noastre.” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Lui Hristos îi sunt dragi tinerii” (Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale ortodoxiei)
“Tinere ţie îţi zic scoală-te”, adică activează, fii treaz, fii în acţiune, fă ceva, nu sta nelucrător” (Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale ortodoxiei)
“Fiţi copii când e vorba de răutate. Tinereţea e vecină cu copilăria şi asta e bine de reţinut” (Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale ortodoxiei)
“Bătrâneţe fericită au cei ce au avut o tinereţe cinstită” (Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale ortodoxiei)
“Deci bucuria trebuie să izvorască în special din credință, din convingerea, din conştiinţa că Dumnezeu este cu noi, că Dumnezeu ne este aproape, că Dumnezeu ne este favorabil.” (Arhim. Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieții noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001)
“Ca să te poți bucura trebuie să ai un suflet care a trecut de răutate, de nemulţumire.” (Arhim. Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieții noastre, Editura Deisis, Sibiu, 2001)
“Credinţa noastră – aş vrea să ţineţi minte lucrul acesta! – e o credinţă despovărătoare. (…) Credinţa noastră e o credinţă care ne ridică mai presus de lumea aceasta, credinţa noastră e credinţa care a biruit lumea.” (În nădejdea învierii. Predici la înmormântări”, Editura Basilica, anul 2010)
“Se spune, pe drept cuvânt, că religia creştină este o religie a bucuriei. Aşa este. Este o religie a iubirii şi este o religie a bucuriei”… (Daruri din darurile primite”, Editura Andreiana, 2009)
“Un creştin trebuie să fie totdeauna tânăr şi totdeauna bucuros, totdeauna om al bucuriei. Nu poţi face parte din Împărăţia lui Dumnezeu decât fiind un om al bucuriei, decât fiind un om lucrător de bucurie.” (Daruri din darurile primite”, Editura Andreiana, 2009)
“Este o bucurie pentru mine să ştiu că prin cărţile pe care le-am trimis la propovăduire mă alcătuiesc, m-am alcătuit şi mă voi alcătui la formarea duhovnicească a celor ce aşteaptă lumină lină, a celor ce aşteaptă linişte, pace. Cu darul lui Dumnezeu mă bucur că oamenii vor putea să aibă la îndemână, prin ele, unele gânduri din visteria inimii mele pe care nu eu le-am creat, ci le-am primit şi eu şi le dau mai departe ca să fie temei de iubire, temei de credinţă, temei de smerenie, temei de înţelepciune.” (Gânduri senine, Editura ASAB, 2005)
“Poate că nu e nimic mai important în lumea aceasta, decât să ştii despre cineva că-i bun… Mai sunt lucruri frumoase şi bune în lumea aceasta: e frumos şi bine să fii înţelept, e frumos şi bine să fii cu înţelegere faţă de oameni, cu îngăduinţă, dar, dintre toate cele bune care pot fi spuse, cred că lucrul acesta este cel mai important: ca cineva să fie bun, să poţi da mărturie despre cineva că-i bun.” (În nădejdea învierii. Predici la înmormântări”, Editura Basilica, anul 2010)
“Tinerii, prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung care sa fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului.” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001)
“Când m-am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea pentru Teologie, mi-a spus să am lumină în suflet. A aflat că sunt fără lumină fizică şi a zis: “Să ai lumină în suflet”. Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie. Şi dacă n-o ai la tinereţe, nu-i sigur că o poţi dobândi după aceea.”
(Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Ed. Teognost, 2001) Sursa: parinteleteofil.ortodoxia.me.com