Cine e bine să tămâieze în casă şi ce lucruri e bine să fie tămâiate

Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor. Se aprinde tămâie şi se pot tămâia şi sfintele icoane; aceasta se face de către un bărbat cu credinţă, dacă nu este se poate face şi de o creştină curată în acel timp. Este bine să se tămâie toate camerele. De asemenea, se mai pot tămâia vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărţi, cum e cazul la sâmbăta moşilor; şi se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineaţa, la mormintele morţilor, până se începe slujba la biserica.

Sfântul Prooroc David, rugându-se cu fervoare la Dumnezeu, compară înălţarea rugăciunii la cer cu fumul binemirositor al tămâii care umple atmosfera de mireasmă şi îmbie sufletul mai tare la rugăciune: “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta…” (Ps. 140, 2). În acelaşi timp, marele scriitor Goethe vede în aprinderea tămâii un simbol al nădejdii care se întăreşte prin rugăciune: “Precum tămâia împrospătează viţa unui cărbune, aşa şi rugăciunea împrospătează nădejdile inimii”.

În biserică, doar clericii sau maicile rânduite au dreptul să tămâieze. Dar atunci când se roagă acasă, credinciosul poate aprinde tămâie atunci când se roagă. Ea este semn de veneraţie şi respect pentru sfinţii din icoane. În acelaşi timp, prin tămâiere se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, tămâia simbolizând harul Sfântului Duh, care se trimite de sus. Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că prin căţuie se simbolizează umanitatea Mântuitorului, focul din cădelniţă reprezintă Divinitatea Sa, iar fumul de tămâie este mireasma Duhului Sfânt. Nu există tot timpul condiţii prielnice pentru rugăciune, dar pe lângă icoană şi candela aprinsă dinaintea ei, creştinul poate aprinde tămâie pentru a crea o atmosferă care să îmbie şi să favorizeze rugăciunea.

Pentru aprinderea tămâii trebuie o căţuie, cărbune, tămâie şi foc. Căţuia poate fi găsită în diferite forme, mărimi sau materiale, după gustul fiecăruia. În acest sens se poate folosi chiar şi o farfurie sau un bol mai mic termorezistent. Cărbunele cel mai bun care se foloseşte pentru tămâiat este cel sub formă de pulbere, însă pentru că acesta se găseşte mai greu şi este mai dificil de folosit, cei mai mulţi folosesc cărbunele tip pastilă. Acesta poate fi de mai multe feluri. Unii sunt mai mici şi sfărâmicioşi, dar sunt deja parfumaţi şi nu mai necesită tămâie. Restul, adică majoritatea, sunt pastile compacte care se aprind în câteva secunde, timp în care împrăştie în jur particule incandescente şi un fum înecăcios. Din acest motiv, este util ca imediat după aprindere căţuia să fie scoasă pe fereastră pentru ca aceste manifestări ale micului vulcan să nu compromită curăţenia sau calitatea aerului din încăpere. Dacă se preferă ca în aceste momente pastila să se acopere, fumul va înăbuşi focul, iar cărbunele nu va mai arde bine. Pentru aprindere, cărbunele se poate ţine în aer cu un cleşte special. Sursa de foc o poate reprezenta chibritul sau bricheta, însă foarte util este aprinzătorul de aragaz cu flacără.

În fine, elementul principal este tămâia, aceasta putând fi naturală sau cosmetizată, răşini autohtone sau de import. Ea poate prezenta diferite arome, acestea variind de la parfum de crini, trandafiri sau lalele la arome de nard, liliac sau iasomie. Este de menţionat faptul că unele tipuri de tămâie pot scoate un fum înecăcios spre final, acesta putând fi evitat prin stingerea tămâii într-un mic vas cu apă.

Fiecare credincios îşi va alege obiectele după preferinţă, astfel încât să capete cât mai mult folos cu un efort minim. Ceea ce contează în final nu este auriul căţuii sau aroma tămâii, ci calitatea rugăciunii. Sursa:

(http://ortodoxia.me)