În brațele Maicii

O numim pe Fecioara Maria Maica Domnului fiindcă ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Dar cea din care a luat trup Hristos are multe apelative. O parte din ele se întâlnesc în rugăciunile de la sfârșitul Acatistelor închinate ei.

Ea este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii, Maria este Stăpâna cerului și a pământului. Dar cu toate acestea îi place să stea la căpătâiul bolnavilor, al suferinzilor.

Părintele Arsenie Papacioc spunea că este o enorm de mare greşeală să nu-i cerem nimic Maicii Domnului. Născătoarea de Dumnezeu este și Maica Bisericii.

De aceea, cine se împotrivește Bisericii luptă și împotriva Maicii Sale, pentru că aceea care a născut pe Hristos, Capul Bisericii, ne crește și pe noi duhovnicește pentru Împărăția lui Dumnezeu ca fii ai ei.

Suntem fiii ei, de aceea cât suntem în Biserică, adică aproape de Dumnezeu, stăm în brațele iubitoare ale Maicii Domnului, care ne ajută să nu pierdem calea cea dreaptă.

O istorioară spune că pe o potecă abruptă și stâncoasă din Himalaya o fetiță își purta în spate frățiorul care-și rupsese glezna. Cei doi coborâseră de la casa lor din munte pentru a culege ciuperci. Accidentul petrecut i-a făcut să se oprească din treaba lor și să se grăbească spre casă. Un șerpaș care conducea o expediție europeană în Munții Nepal a văzut că micuțul era prea greu pentru puterile fetei și i-a zis: Fetițo, oare te vei descurca până acasă? Grea povară mai duci! Fata a privit mirată spre călăuză și i-a spus cu reproș în glas: Ceea ce duc în spate nu este o povară, domnule, ci fratele meu!

Asemenea fetei din pilda pe care ați citit-o este și Maica Domnului. Ea ne poartă mereu în brațe și nu se plânge de greutatea noastră, ci se întristează doar atunci când noi perseverăm în rău, neluând în seamă lacrimile ei vărsate înaintea tronului ceresc pentru iertarea păcatelor noastre. (Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)