Să ne gândim la Judecata lui Hristos

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –, atunci, cei din Iudeea să fugă în munţi, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieşiţi; iată, este în cămări, să nu credeţi. Căci, precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24, 13-28)

„Nu se cuvine să ne pierdem vremea în zadar, ci în fiecare zi şi în fiecare ceas să avem înaintea ochilor scaunul de judecată al lui Hristos; să ne întrebăm care sunt acele fapte care ne pot da îndrăznire înaintea lui Dumnezeu şi care sunt acelea care ne măresc osânda. Frământând aşa acestea în gândurile noastre, vom birui patimile, vom potoli şi vom omorî zburdările trupului nostru, mădularele noastre cele pământeşti, după cuvântul fericitului Pavel, desfrânarea, necu­răţia, patima, pofta cea rea, mânia, lăcomia, slava deşartă, invidia (Coloseni 3, 5). Dacă omorâm aceste patimi, ca să nu mai lucreze în noi, vom putea primi harul Duhului, care este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Galateni 5, 22). Acestea să arate deosebirea între un creştin şi un necredincios! Acestea să fie semnele după care să ne recunoască lumea! Să nu ne împodobim numai cu numele de creştin, nici să ne mândrim cu înfăţişarea! Dar, mai bine spus, chiar dacă am avea însuşirile pe care le-am enumerat mai sus, nici atunci să nu ne mândrim, ci mai cu seamă, atunci să ne smerim. Că spune Hristos: Când veţi face toate, să ziceţi: Slugi netrebnice suntem. (Luca 17, 10)

Dacă vom fi cu luare aminte asupra noastră şi ne vom îngriji de mântuirea noastră, vom putea să ne fim şi nouă de foarte mare folos, scăpând de chinurile cele viitoare şi să fim şi dascăli folositori celor ce privesc la viaţa noastră...”