Fiul Omului

„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan proroc. Şi, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” (Matei 21, 23-27)

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VI-a, Cap. XXII, 2-4, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1990), vol. 57, pp. 852-853

„(...) Astfel este în toate scrierile sfinte unificat şi încorporat Domnul, ca om în Dumnezeu, încât nimeni nu poate să-L deosebească nici în timp pe om de Dumnezeu, nici în pătimire pe Dumnezeu de om. Dacă te uiţi la timp, vei găsi întotdeauna pe Fiul omului împreună cu Fiul lui Dumnezeu, iar dacă ai în vedere pătimirea, Îl vei afla întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu împreună cu Fiul omului. În aşa fel este unit şi nedespărţit în Hristos Fiul omului şi Fiul lui Dumnezeu, încât, precum arată Scriptura, nu poate fi despărţit nici omul de Dumnezeu în timp, nici Dumnezeu de om în pătimire. De aceea este scris: Nimeni nu s-a suit în cer decât Cel Care S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer (Ioan 3, 13). Aşadar, pe când Fiul lui Dumnezeu vorbea pe pământ, dădea mărturie că în cer este Fiul omului şi că acelaşi Fiu al omului, despre Care spunea că Se va sui la cer, S-a coborât din cer. Sau: Dacă veţi vedea pe Fiul omului suindu-se acolo unde era mai înainte (Ioan 6, 62). Precum se vede, pe Cel pe care mai înainte Îl numeşte născut din om Îl arată totuşi că a fost întotdeauna întru cei de sus. Dar şi apostolul, dacă este vorba de timp, mărturiseşte că toate au fost făcute prin Hristos: Un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El (I Corinteni 8, 6). Iar dacă ne gândim la pătimire, spune că a fost răstignit Domnul slavei: Căci dacă L-ar fi cunoscut, niciodată n-ar fi răstignit pe Domnul slavei (I Corinteni 2, 8). (...) Astfel, chiar dacă nu trebuie să se spună că e om fără început şi Dumnezeu pătimitor, se propovăduieşte totuşi că în Unul Domnul Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi omul şi în veşnicie şi în moarte. Vezi, aşadar, că Hristos este toate şi numele Lui este o însemnare a ambelor firi, fiindcă şi omul şi Dumnezeu născut astfel cuprinde în Sine toate, încât să se ştie că în numele Lui nu lipseşte nimic.

Aşadar, în trecut, înainte de naşterea din Fecioară nu este aceeaşi veşnicia omului şi a lui Dumnezeu, ci fiindcă în pântecele Fecioarei s-a unit Dumnezeu cu omul, s-a făcut ca în Hristos să nu poată fi numit în nici un chip unul fără celălalt.”