Ce şanse are un păcătos să se mântuiască?

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, dar vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.” (Matei 21, 28-32)

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre iubire, 16, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1992), vol. 34, p. 330

„Dar cum se transformă un suflet rănit (într-un suflet) frumos, cu chip strălucitor şi demn de a trăi împreună cu Hristos? Cum altfel, dacă nu cunoscând atât chipul lui primar, cât şi rănile şi sărăcia lui (de după aceea)? Pentru că, dacă nu simte plăcere să poarte rănile şi vânătăile păcatelor, nici nu-şi justifică greşelile, Domnul nu ia în seamă urâţenia lui, ci, venind la el, îl îngrijeşte, îl vindecă şi îi reface frumuseţea (cea dintâi). Cu o condiţie: Să nu mai aprobe în sinea sa, precum s-a spus, cele săvârşite şi să nu se mai complacă în săvârşirea faptelor rele. (În acelaşi timp), să strige cu toată puterea către Domnul, pentru ca, având ajutorul Duhului celui bun, să se învrednicească a se elibera de patimi. Acesta este, deci, sufletul (sărac cu Duhul) pe care (Domnul) îl fericeşte. Vai, însă, de cel care nu mai simte rănile şi presupune că nu are în sine nimic rău. La un astfel de suflet doctorul cel bun nu vine şi, prin urmare, nu-l vindecă, iar lui nu-i pasă de răni şi socoteşte că este bine şi sănătos. Pentru că, zice Domnul: nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12)”.

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXIX, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1984), vol. 9, pp. 218-219

„Am văzut că, potrivit gândirii sale, Celsus ţine să sublinieze că este foarte greu să schimbi cu totul firea omului. Noi, însă, care ştim că toţi oamenii au din fire acelaşi suflet raţional şi care susţinem că nici o fire n-a fost creată rea de Creatorul lumii, dar că mulţi oameni au devenit răi din lipsa unei educaţii mai îngrijite ori de pe urma exemplelor şi îndemnurilor rele, încât la unii răul a devenit parcă o a doua natură, suntem convinşi nu numai că nu este imposibil, dar nu-i nici măcar prea greu Cuvântului dumnezeiesc să îndrepte până şi răul devenit a doua natură; cu o singură condiţie, ca omul să accepte că el trebuie să se încredinţeze pe sine lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, şi să se poarte în aşa fel încât să se facă bine plăcut lui Dumnezeu.”

(Pr. Narcis Stupcanu)