Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii: „Să ţinem toate posturile de peste an”. Porunca postului o găsim în Sfânta Scriptură. Timpul pentru îndeplinirea acestei îndatoriri îl hotărăşte însă Biserica. Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păcatelor, precum şi pentru stăruirea în rugăciunea curată. Folosul postului este desăvârşirea în virtute. Zilele de post şi posturile de peste an sunt următoarele: miercurea şi vinerea din fiecare săptămână; Ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie); Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august); Ajunul Bobotezei (5 ianuarie); Postul Paştelui; Postul Crăciunului; Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului. Sfintele Sinoade şi canoanele date de Sfinţii Părinţi condamnă pe cei care nu păzesc posturile. Creştinul trebuie să postească nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăţi nu numai trupul, ci şi sufletul, petrecând în rugăciune şi pocăinţă.
Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de purtări. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine... Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”.
(Ziarul Lumina)