La jumătatea Anului Centenar

Citisem zilele trecute un proverb, un fel de maximă, care suna în felul următor: „Cine priveşte cu un singur ochi la trecut este înţelept, iar cine priveşte cu ambii ochi la trecut este orb.” Nu mai ştiu exact care este paternitatea acestor cuvinte, nici nu este atât de important, dar cred că ele pot constitui un punct de plecare chiar şi pentru o sumară analiză a felului în care noi, românii, ne raportăm la istoria şi, totodată, la prezentul nostru, mai ales acum, în Anul Centenar.

Legătura cu trecutul şi mai ales înţelegerea lui cât mai obiectiv şi mai echilibrat cu putinţă sunt necesare pentru trăirea prezentului la adevărata lui valoare. Slalomul dificil printre idei exagerat ori utopic de optimiste şi entuziaste, precum „noi, românii, suntem buricul pământului şi am inventat aproape tot pe lumea asta”, sau extrem de pesimiste, de tipul „noi, românii, am fost slugile tuturor” ori „nu suntem în stare de nimic, niciodată” trebuie să se încheie la finişul rezonabil al recunoaşterii neputinţelor, dar şi al conştientizării propriei valori. Există un spaţiu şi un timp în care această legătură cu trecutul este rememorată constant, discret, fără promisiuni sforăitoare, fără planuri anunţate pompos şi încheiate lamentabil. Spaţiul este Biserica, iar timpul este cel al Sfintei Liturghii, când sunt pomeniţi eroii români, jertfiţi pentru unitatea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Pe de altă parte, legătura permanentă cu trecutul nu trebuie să împiedice receptarea corectă a prezentului, chiar dacă unii îşi doresc ca anumite realităţi, precum Biserica, să rămână prizoniere ale trecutului şi să nu aibă dreptul de a se pronunţa cu privire la temele cotidiene, de interes naţional, precum educaţia şi formarea viitorului acestei ţări, adică a copiilor şi tinerilor. Când scriu aceste rânduri suntem la jumătatea Anului Centenar. Lansat cu surle şi trâmbiţe, ceea ce se doreşte a fi un program naţional pentru marcarea şi sărbătorirea acestuia urmează un neaoş scenariu românesc, după modelul focului de paie. Multă vorbărie, puţină eficienţă. În această situaţie, singurul moment cu adevărat remarcabil la nivel naţional şi pentru conştiinţa românească este acela al edificării şi sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului, un deziderat al trecutului, împlinit în prezent. Un astfel de moment şi un astfel de edificiu vor marca la adevărata valoare 100 de ani de la făurirea României Mari şi vor transmite mesajul că Biserica Ortodoxă este parte integrantă a istoriei poporului român. A istoriei care s-a scris şi care se scrie şi astăzi. A istoriei în care unii se împotrivesc din toate puterile edificării ei, preluând lozinci debile, pentru ca ulterior să admită utilitatea şi importanţa acesteia. Noi suntem români!

(Pr. Cosmin Daniel Pricop, Ziarul Lumina)