Ritualul binecuvântării şi punerii inelelor are loc în cadrul slujbei Tainei Sfintei Cununii, în prima parte a acesteia când se săvârşeşte Logodna, fiind actul central al acestei slujbe. După binecuvântarea mică şi rostirea ecteniei mari şi a două rugăciuni, preotul ia inelele şi zice de trei ori, mai întâi către logodnic: „Se logodeşte robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Rostind numele mirelui îi atinge acestuia fruntea cu inelul, şi tot aşa, rostind numele miresei, atinge fruntea ei cu inelul, apoi atinge din nou fruntea mirelui şi, spunând „în numele Tatălui”, face semnul crucii pe faţa lui, apoi, după ce îi dă inelul să-l sărute, i-l pune pe inelarul mâinii drepte. Tot aşa procedează şi pentru punerea inelului miresei.
Formulele rostite de preot constată un fapt de acum împlinit. Se vede pe de o parte că logodnicii îşi fac unul altuia un legământ, iar pe de altă parte că acest legământ se săvârşeşte înaintea lui Dumnezeu şi în numele Său, şi de aceea el este duhovnicesc şi sfânt.
Inelele sunt în primul rând însemne ale unirii şi zălog al credincioşiei; în multe istorisiri din Biblie inelul este semn al puterii (Facere 41, 42) şi al cinstirii (Luca 15, 22). Adesea, pe el este încrustată o pecete, cu care se întăreşte în mod solemn o înţelegere, se stabileşte ferm o stare de lucruri sau se dă o hotărâre de nestrămutat (Estera 8, 8; Înţelepciunea lui Solomon 2, 5; Daniel 6, 18).
Schimbul de inele semnifică în mod simbolic consimţământul şi legământul reciproc al logodnicilor, fidelitatea lor; arată că unul pe altul se întregesc, că se dăruiesc unul altuia, că fiecare e gata să dea şi să împartă cu celălalt bunurile sale materiale şi spirituale, că sunt datori să se ajute şi să se sprijine unul pe altul; arată îmbogăţirea reciprocă pe care le-o aduce dragostea lor; într-un cuvânt arată întrepătrunderea duhovnicească a vieţii pe care ei se făgăduiesc să o ducă împreună. Se întăreşte astfel interpretarea potrivit căreia cei doi sunt unul pentru altul, în mod analogic, ceea ce este Hristos pentru Biserică şi Biserica pentru Hristos.
(Jean-Claude Larchet, Viaţa sacramentală, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, pp. 345-346, Doxologia.ro)