Înmulţirea pâinilor

„În vremea aceea, ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin. Şi a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? Şi a zis Iisus: Spuneţi oamenilor să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunaţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.” (Ioan 6, 5–14)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIX, II, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 23, pp. 569-570

„... când a înmulţit pâinile, minune cu mult mai mică decât toate celelalte, atunci (Iisus) Îşi ridică ochii la cer. Pentru ce? Pentru ca să ne arate Dumnezeirea şi omenirea Sa, dar în acelaşi timp să ne şi înveţe să nu ne aşezăm la masă până ce nu mulţumim Celui Ce ne-a dat hrana.

Dar pentru ce nu face pâine din nimic?

(...) ca să ne înveţe chiar prin fapte că toate cele văzute sunt lucrurile Lui şi creaturile Lui

şi ca să ne arate că El este Cel Care face ca pământul să rodească, Cel Care a spus la începutul lumii: Să răsară pământul iarbă verde (Facerea 1, 11); şi: Să scoată apele vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele (Facerea 1, 20). Aceasta nu-i o minune mai mică decât înmulţirea pâinilor, chiar dacă vietăţile din apă n-au fost create din nefiinţă, ci din apă. (...)

Acesta era un semn că Hristos stăpâneşte şi pământul şi marea.

Domnul Hristos făcea totdeauna minuni cu cei bolnavi; acum săvârşeşte o minune prin care face bine la toţi, pentru ca şi cei mulţi să nu fie numai privitorii minunilor săvârşite asupra altora, ci să se bucure şi ei de darul Lui. (...)

Şi altceva mai învăţăm de aici; aflăm de filozofia ucenicilor faţă de cele de neapărată trebuinţă vieţii; ne face să cunoaştem cât de puţin ţineau ei la hrană. Erau doisprezece oameni şi aveau pentru hrana lor numai cinci pâini şi doi peşti. Atât de puţin preţ puneau ei pe cele trupeşti! Erau lipiţi numai de cele duhovniceşti! Şi nici pe acestea puţine nu le-au oprit pentru ei, ci le-au dat când li s-au cerut. De aici trebuie să învăţăm că chiar dacă avem puţin, şi acest puţin al nostru să-l dăm celor săraci. Când li s-a poruncit să aducă cele cinci pâini, ucenicii n-au spus: De unde vom mai avea hrană? Cu ce ne vom potoli foamea noastră?, ci au ascultat îndată.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)