Patriotismul, un orizont larg de iubire

Momentul acesta al Marii Uniri trebuie sărbătorit într-un orizont deschis, într-un orizont continental. Acest continent din care facem parte, cel european, e ca o mare familie multilingvistică, o comunitate de spirit ce vine din Antichitatea greco-latină până la noi.

Suntem cu toţii fraţi întru europenism. Istoria generală, care e o istorie a adulţilor, e lucrul cel mai greu de priceput pentru un copil. Un copil deştept este mult mai susceptibil de a învăţa matematicile cele mai complicate decât de a înţelege istoria omenească şi în general comportamentul public. Orizontul lui este dublu: într-un fel mai mare şi într-alt fel mai mic. E un orizont personal şi un orizont cosmic.

Mi-aduc aminte cum mă scotea tatăl meu în nopţile senine, înainte de a mă culca, să văd cerul înstelat şi-mi explica diversele constelaţii. Şi mă simţeam consubstanţial cu universul în care trăiam. Dar zona socială, istorică îmi era mult mai greu de priceput. Toată lumea aceasta a adulţilor îmi era inaccesibilă. Motivaţiile ei nu le înţelegeam. Am luat cunoştinţă de ele, dar în străfundul lor nu le pricepeam. Nu înţelegeam de ce se întâmplă lucrurile aşa. A trebuit să cresc, să devin eu însumi adult pentru ca să încep să-mi dau seama de existenţa şi caracterul lor inevitabil.

Copilul are un acces la faptul istoric care i se inculcă, i se spune: „Uite, aşa s-au întâmplat lucrurile. Oamenii au făcut cutare şi cutare lucru”. Asta nu înseamnă că şi înţelege. Poate să memoreze, poate să reproducă, poate să spună la rândul lui lucrurile pe care le-a învăţat. Nu înseamnă că înţelege. E mult mai uşor să înţelegi o problemă matematică, fără formalisme prea complicate, decât să înţelegi o faptă istorică, atunci când eşti copil.

Graţie lor avem România Mare. Să ne rugăm pentru ei! Şi să le fim recunoscători! Eroismul nu are nimic de-a face cu gesticulaţia eroică. Este visul suprem pe care ţi-l asumi pentru ca să-ţi realizezi idealul. Ceva pe care vrei să-l ai cu orice preţ şi pentru care, într-adevăr, merită să-ţi rişti viaţa. Îţi rişti viaţa ca s-o asiguri pe a succesorilor tăi. Ceea ce ne leagă este momentul, secţiunea prin timp. Când eu mă năşteam, aici se desfăşura o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Iubirea e o noţiune care poate acoperi terenuri din ce în ce mai largi

Patriotismul se vede în realizările, în felul în care te-ai dăruit comunităţii tale ca să realizezi ceva în beneficiul ei… şi al tău propriu, bineînţeles, implicit. Patriotismul, în sensul lui elementar este un sentiment al domiciliului. Mă simt acasă. Mă simt acasă printre oamenii care mă-nconjoară, mă simt acasă prin limba pe care o vorbesc şi care-mi place, în realizările care mă înconjoară şi care sunt rezultatul efortului şi dăruirii semenilor din jurul meu. Şi sentimentul acesta deschis, acest ataşament deschis, ca un fel de disponibilitate de a cuprinde în afectivitatea ta şi alte zone decât cele care-ţi sunt constitutive în mod evident. Nişte rădăcini care depăşesc limitele comunităţii tale lingvistice şi ale orizontului tău istoric... cu un mileniu, cu două milenii în urmă.

Nu poţi fi patriot român, maghiar, bulgar, grec, german, francez fără să fii european în acelaşi timp. Un ataşament deschis… da, poţi să-i spui un orizont al deschiderii. Dar acest orizont nu implică în mod obligatoriu ideea de ataşament. Ataşament înseamnă, în fond, iubire. Dar nu iubire idolatră, care se închide asupra obiectului unei pasiuni. Ci o deschidere asupra întregului univers, asupra întregului orizont care-ţi stă deschis în faţă. Aş defini iubirea de ţară printr-un fel de lărgire continuă a iubirii propriului cuib, pe care-l lărgeşti ca să cuprindă şi alte ­cuiburi şi nu numai cuiburi care sunt locuite de zburătoare din aceeaşi specie, ci şi din specii învecinate. Care nu au un singur fel de a ciripi, ci mai există şi alte feluri de ciripire, care are farmec la fel de intens pentru cei care o folosesc precum [are] ciripirea ta proprie pentru tine însuţi. Poate să o şi înveţi şi accezi în felul acesta la farmecul ei propriu. Şi să-ţi dai seama că e de aceeaşi calitate şi de acelaşi nivel cu farmecul propriei tale ciripiri.

Iubirea e o noţiune care poate acoperi terenuri din ce în ce mai largi. Ea nu trebuie să se rezume la vizarea unui singur punct al realităţii, chiar dacă intensităţile diferitelor iubiri, din ce în ce mai largi, diferă între ele, şi dacă iubirea punctuală este cea mai intensă, e vorba însă de un orizont al iubirii, al deschiderii, al îmbrăţişării – de o disponibilitate de a îmbrăţişa şi de a înţelege care te îmbogăţeşte.

Problema iubirii nu se pune în termeni de „merită” sau „nu merită” să o iubeşti. Problema iubirii e problema iubirii de cămin, iubirii de familie, lărgită. Iubire de cartierul în care ai copilărit. Iubire de şcoala în care ai învăţat să citeşti, să ai acces la cultură.

Patriotismul e un orizont larg de iubire care se creează clipă de clipă de-a lungul vieţii. 

(Cuvinte rostite recent la întâlnirea cu ­elevii Colegiului Naţional „Ferdinand I” din Bucureşti, Sursa: Ziarul Lumina)