A fost Mântuitorul vegetarian?

Circulă tot felul de informaţii pe internet cu privire la modul în care S-ar fi hrănit Domnul în cei 33 de ani petrecuţi pe pământ. M-am decis să scriu câteva cuvinte pe acest subiect sesizând faptul că inclusiv dintre cei cu preocupări duhovniceşti se găsesc unii care să dea crezare la tot soiul de speculaţii pe această temă.

Se spune că Iisus şi apostolii ar fi fost vegetarieni - ba chiar că ar fi ţinut un regim numit azi raw vegan -, iar acest fapt ar fi ascuns de Biserică şi de către slujitorii ei. Afirmaţii care pot fi lesne demontate, doar citind cu atenţie Noul Testament. Ca să vă imaginaţi cât de caraghios trebuie să fie cel ce susţine „veganismul" noutestamentar, închipuiţi-vă că fariseii şi cărturarii „murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?" (Luca 5, 30), în timp ce priveau cum apostolii molfăie nişte salată crudă şi beau lapte de soia. Dimpotrivă, Mântuitorul se prezintă pe Sine prin contrast cu asceza severă şi permanentă a Sfântului Ioan Botezătorul: „A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor" (Matei 11, 19). Asta nu înseamnă că Iisus nu a şi postit în multe rânduri, inclusiv post negru de 40 de zile, ci doar că El a încercat să se apropie de oamenii de atunci, fiind părtaş la modul lor de vieţuire, afară de păcat.

Când îi trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, Mântuitorul le permite să mănânce de toate: „În orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte" (Luca 10, 8). Iar după Învierea Sa, ca să-i încredinţeze că nu este duh (nălucă) şi că „are carne şi oase" (Luca 24, 39), a cerut apostolilor ceva de mâncare, primind „o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor" (Luca 24, 42-43). Gest care se repetă cu prilejul celei de a doua pescuiri minunate. De data aceasta, „a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele" (Ioan 21, 13). Or, peştele fript numai aliment raw vegan nu poate fi considerat!

Dar şi cei care susţin că nu ar fi mâncat carne Domnul, pentru că e ceva greşit în a ucide un animal, ar trebui să ia aminte la pildele pe care Acesta le rosteşte. Spre exemplu, în pilda împăratului care a făcut nuntă pentru fiul său, spune Mântuitorul: „Am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata" (Matei 22, 4). Iar în pilda fiului risipitor se spune limpede că tatăl „a junghiat viţelul cel îngrăşat" (Luca 15, 23-30) din care au mâncat, spre a se veseli.

Argumentul că anumite animale nu s-ar putea mânca întrucât ar fi interzise de prevederile veterotestamentare, de asemenea, nu stă în picioare. În viziunea pe care a avut-o Sfântul Apostol Petru la Iope se arată „ceva ca o faţă mare de pânză" în care „erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului". Se aude îndemnul: „Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate" (v. Faptele Apostolilor 10, 11-15). Cel care susţine că e ceva greşit în sine în a gusta carne este asemenea celui care susţine că preferă să trăiască în feciorie pentru că e ceva spurcat în unirea intimă a soţului cu soţia. Dacă putem să nu mâncăm deloc carne, nu doar în zilele de post rânduite, este foarte bine. Dar nu pentru că e vreo interdicţie în privinţa cărnii, ci pentru că ne dorim să nu aprindem trupul nostru, ci să-l înfrânăm mai mult, ca să ne fie

mai uşor a ne apropia de Dumnezeu.

Când inima noastră se pleacă mai uşor spre rugăciune?

Sfântul Apostol Pavel întăreşte această poziţie, menţionând şi alte motive pentru care, uneori, este indicat să nu se consume carne: „Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru. (...) Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă" (I Corinteni 10, 25, 27-28). Se cere de la noi să nu mâncăm carne sau să bem vin sau să facem orice lucru de care fratele nostru „se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (în credinţă)" (Romani 14, 21). E un criteriu esenţial reacţia aproapelui, care ar trebui să ne ghideze alegerile.

Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu şi de semenii noştri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanţă ascetică, orice înfrânare. Apostolii nu au ţinut post, iar Mântuitorul explică de ce: „Pot, oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti" (Matei 9, 15). Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai uşor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puţin şi alimente cât mai uşoare. Acesta să fie raţiunea pentru care renunţăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti şi a ne înfrâna. Singur dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-aveţi poftă!

(Pr. Constantin Sturzu, sursa: Ziarul Lumina)