Părintele Nicolae ştia să mustre, să lumineze, să îndrepte sufletele fără predici, ci numai prin viaţa lui, prin prezenţa lui. Odată, soţia unui cunoscut negustor din Atena s-a îmbolnăvit. Femeia aceasta avea o verişoară bogată, numită Elena Vlahu, care venise din Egipt ca să o cerceteze pe cea bolnavă. Începând să discute între ele, Elena îi spuse bolnavei: „Să trimiţi să-l cheme aici pe Părintele Nicolae, ca să-ţi citească o rugăciune pentru sănătate!”. Fiica bolnavei punea preţ mult pe înfăţişarea exterioară, cu bun gust. Părintele, ca urmare a faptului că liturghisea zilnic în fum de lumânări, slujea în biserici din afara oraşului unde era mult praf, se păta cu untdelemnul candelelor, și fireşte că nu-şi putea păstra curate veşmintele întotdeauna. Desigur, era curat, dar nu aşa cum îl voia domnişoara aceea. Atunci fata îi spuse mătuşii sale: „Mătuşa mea cea bună, să aducem un preot mai scuturat, de pe la bisericile mai mari, nu pe acesta plin de praf...”.
În noaptea următoare, în vis, fata l-a văzut pe Părintele Nicolae îmbrăcat cu veşminte de aur. El i-a spus: „Oare, acum îți plac, fiica mea?”. Fata s-a sculat înspăimântată şi, trimiţând s-o cheme în grabă pe mătuşa ei, a rugat-o să se îngrijească să-l aducă cât mai repede pe Părintele Nicolae. Aceea a chemat-o pe o fină a sa, numită Catina, şi i-a spus: „Du-te repede şi spune-i Părintelui Nicolae din partea mea, să vină la noi după ce va termina Liturghia". Fata a venit la noi, emoţionată pentru toate cele ce s-au petrecut, şi ni le-a spus nouă, cântăreţelor. După aceea l-a luat pe Părintele Ncolae şi l-a dus la bolnavă. Pe când urcau scările, a coborât fata bolnavei ca să-l primească cu mare evlavie. Iar el, atunci când aceea s-a aplecat să-i sărute mâna, i-a spus: „Oare ți-am plăcut, fiică, aşa cum m-ai văzut?". Emoţie şi uimire mare au cuprins-o. Niciodată nu se aşteptase la o astfel de mustrare a uşurătăţii ei.
(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 61-62)