Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Slujbă arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

În Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, dar și de credincioșii prezenți în sfântul locaș.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, document emis anual în Duminica Ortodoxiei. De asemenea, credincioșii aflați în catedrală au fost împărtășiți de către chiriarh. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul Catedralei Arhiepiscopale.
„Icoana este o fereastră spre Absolut, care ne descoperă lumea transfigurată, adică lumea celor care se împărtășesc de slava harului dumnezeiesc și totodată ne dezvăluie conținutul acestei transfigurări, adică sfințenia. Reprezentarea sfinților în icoane confirmă credința Bisericii în Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu”, se arată în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, părintele inspector arhid. Hrișcă Bogdan Mihai, slujitor al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, a adresat un scurt cuvânt: „Urcăm pe calea Postului Mare, mărturisind în această primă duminică, numită și Duminica Ortodoxiei, dreapta credință, amintind astfel de biruința Ortodoxiei asupra învățăturilor greșite. Așa cum orice erezie este izvorâtă din neascultare și din mândrie, tot așa, orice efort ascetic trebuie să fie fundamentat pe mărturisirea dreptei credințe”.
Scurt istoric
Construită în perioada anilor 1514-1522, de către fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Bogdan al III-lea, și terminată de nepotul acestuia, Ștefăniță Vodă, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” are două hramuri: Sfântul Mucenic Gheorghe, sărbătorit la 23 aprilie, și Sfântul Mucenic Ioan cel Nou, prăznuit la 24 iunie. Corpul de clădire al mănăstirii s-a înălțat, conform tradiției, pe locul unde a existat cândva o mică biserică de lemn. A fost pictată atât in interior, cât și în exterior, în perioada 1532-1534, sub domnia lui Petru Rareș. În biserica mănăstirii se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Acestea au fost aduse în 1589, de la fosta catedrală mitropolitană a Moldovei. Ele sunt păstrate într-o raclă din argint și expuse spre închinare credincioșilor, iar minunile înfăptuite de Sfântul Ioan cel Nou l-au desemnat drept ocrotitorul Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva. (Ziarul Lumina)

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava