Postul Mare. Săptămâna a II-a.

Această săptămână îndeamnă la stăruință și perseverare pentru a relua cu râvnă parcursul celei de-a doua etape a celor 40 de zile de post. Slujirile liturgice din această săptămână se reiau, Pavecernița nu mai cuprinde Canonul Mare, postul e mai puțin riguros; se adoptă regulile obișnuite de înfrânare, distingând între ele zilele de luni, miercuri și vineri, de zilele de marți și joi. Astfel, Sfinții Teodor Studitul și Simeon Noul Teolog își îndeamnă cu înflăcărare creștinii să nu se relaxeze, să nu se întoarcă îndărăt, pierzând astfel toate virtuțile dobândite în Săptămâna I; ci să arate mai multă râvnă și curaj pentru a străbate restul Postului Mare:

„De aceea vă aduc aminte și îndemn iubirea și părințimea voastră să nu plecați îndeobște urechea la cel rău voitor, nici să vă lăsați duși de obiceiul cel rău al lăcomiei nesăturate a pântecelui, nici să vă întoarceți înapoi spre îndelungata împlinire a poftelor celor rele, ci așa cum am cinstit întâia săptămână a Postului Mare, așa să cinstim și pe aceasta a doua, și așa mai departe și pe celelalte” (Sf. Simeon Noul Teolog)

Nevoințele săvârșite în timpul primei săptămâni sunt puncte de reper pe care creștinul trebuie să se silească să le mențină sau chiar să le depășească, căci nu există limită superioară în viața ascetică și în contemplație: Limita virtuții — spunea Sfântul Ioan Scărarul — e infinitul”. Reluarea luptelor Postului Mare e ușurată totuși de bucuria „după prăznuirii” Ortodoxiei:

„Ca pe o bucurie de după sărbătoare primind, fraților, a doua săptămână a făcătorului de lumină post, cu dragoste să lăudăm pe Hristos, din îndemn dumnezeiesc veselindu-ne” (Sf. Ioan Scărarul)

Bucuria după-prăznuirii dă credincioșilor puterea de a-și relua ostenelile cu stăruință, căci „răbdarea” pe care o cere rugăciunea Sfântului Efrem e cerută atunci în chip cu totul special pentru a păstra cel puțin ceea ce am dobândit și a ne angaja în „stadiul sfânt al celei de-a doua săptămâni” (Sf. Ioan Scărarul) care e în fond o imagine a Postului Mare perpetuu al creștinului.

„… căci nu numai acum — spunea Sfântul Teodor Studitul —, ci întotdeauna trebuie să vrem să avem această râvnă și luptă a înfrânării.

Acest apel la perseverență se impune aici, dar el se aplică în realitate tuturor celorlalte săptămâni ale Postului-Mare, Săptămâna a II-a fiind modelul lor în planul rubricilor liturgice și al temelor imnografice. Timpul Postului Mare e caracterizat în continuare ca „vreme a pocăinței” în același fel ca și în Săptămâna Lăsatului de brânză și al primei săptămâni a Postului Mare, Dumnezeu fiind implorat în continuare să ne dea să traversăm oceanul Postului Mare pentru a ajunge să ne închinăm Patimii și învierii Lui.

Sâmbăta săptămânii a II-a a Postului Mare este consacrată memoriei colective a martirilor și defuncților

Ca și în Săptămâna I, o mare insistență pe „postul duhovnicesc” poate fi constatată în imnologie, mai cu seamă în idiomelele (Idiomela gr. idiomelon = „cântare cu melodie proprie” este un tropar sau o stihiră poetică izolată și independentă, cu compoziție și melodie proprie, originală și unică. Odată cu textul ei, imnograful i-a compus și muzica după care se să cânte) de la Vecernie și de la Utrenie care îi sunt consacrate în întregime.

Sâmbăta săptămânii a II-a a Postului Mare, la fel ca sâmbetele următoare (cu excepția celei de-a cincea), este consacrată memoriei colective a martirilor și defuncților, combinând în acest sens textele proprii Triodului (între care un dublu canon „tetraodă”) și troparele pe cele opt glasuri cuprinse în apendicele său. Prin urmare, ea nu se mai deosebește de o sâmbătă obișnuită din ciclul liturgic anual, dobândind totuși o intensitate mai mare prin apropierea de Sâmbăta Morților și de cele două sâmbete legate de ea, precum și prin necesitatea de a cere rugăciunile mucenicilor și sfinților pentru a parcurge cum se cuvine Postul Mare (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr.). (Sursa: Basilica.ro)