Să ne rugăm ca Domnul să cruţe lumea celor păcătoşi pentru cei drepţi

Fr. Stephen Freeman este preot la Biserica „Sf. Ana" din Oak Ridge, Tennessee. Este autor a numeroase cărţi şi articole, precum şi al unui post de radio ortodox din America. În materialul care urmează oferă o analiză a poveştii distrugerii Sodomei şi Gomorei, o tălmăcire non-istorică ce oferă o perspectivă a tainei lui Hristos şi un pas pe calea mântuirii.

Obiceiurile creştinilor de astăzi îşi au rădăcinile în istorie, ca o lentilă prin care putem vedea lumea. Vedem o lume în care funcţionează principiul cauză-efect, iar întrucât trecutul este mai bătrân decât prezentul, ne îndreptăm către el pentru a afla sursa prezentului. Unele culturi au amintiri din timpuri mai îndepărtate decât altele (istoria Americii se întinde de obicei doar până la începutul ciclului noutăţilor prezente). Acelaşi exerciţiu al minţii gestionează şi citirea Scripturii. Pentru mulţi, Scriptura reprezintă povestirea de inspiraţie divină a istoriei poporului lui Dumnezeu. Acea istorie este citită ca o istorie, crezută ca o istorie şi aplicată prezentului, prin extragerea învăţăturilor din istorie. Orice contestare a caracterului istoric al unei poveşti este văzută astfel, ca un atac asupra autorităţii şi integrităţii Scripturii. Însă, această istoricizare a Sfintei Scripturi este relativ nouă: există şi alte modalităţi de lectură care, adesea, relevă mai mult conţinut al tainelor lui Dumnezeu.

Cetăţile Sodoma şi Gomora reprezintă lumea în care trăim

Să îndepărtăm pentru o clipă Sodoma şi Gomora din domeniul speculaţiilor istorice. Avem povestea din cartea Facerii capitolul 18. Dumnezeu i se arată lui Avraam sub chipul a trei îngeri (povestea se schimbă straniu între referinţe la plural şi singular, Sfinţii Părinţi au interpretat acest lucru drept prefigurarea Sfintei Treimi). În timpul vizitei Sale pe pământ, Dumnezeu a zis:

„Tăinui-voi Eu oare de Avraam, sluga Mea, ceea ce voiesc să fac? Din Avraam cu adevărat se va ridica un popor mare şi tare şi printr-însul se vor binecuvânta toate neamurile pământului. Că l-am ales, ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit." Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu." De acolo doi dintre Oamenii aceia, plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului.

Iar acum începe mijlocirea pentru Sodoma şi Gomora: Şi apropiindu-se Avraam, a zis: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?" Zis-a Domnul: „De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela." Şi răspunzând Avraam, a zis: „Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?" Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi" (Facere 18, 17-28). Şi dialogul continuă până când Domnul făgăduieşte să cruţe cetăţile de va găsi acolo doar zece drepţi.

Cetăţile Sodoma şi Gomora reprezintă lumea în care trăim. Acestea sunt asemănătoare cu descrierea lumii din povestea lui Noe din Facere: Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut" (Facere 6, 5-7).

Hristos compară lumea lui Noe cu cea în care trăim (Luca 17). În acelaşi loc, Hristos compară lumea lui Noe, lumea Sodomei şi lumea de la sfârşitul veacului (adică prezentul). Îl găsim pe Iisus în povestea Sodomei. La fel ca în povestea Potopului, cei drepţi din Sodoma sunt salvaţi (Lot, soţia sa şi cele două fiice). Sfântul Petru compară sufletele din Arca lui Noe (opt la număr) cu aceia dintre noi care ne-am mântuit prin botez (I Petru 3, 20-21).

Credinţa ortodoxă ne învaţă că mijlocirea continuă dincolo de moarte

Însă ar trebui să încercăm să ne includem şi pe noi în poveste. Întrucât nu trăim în vremea sfârşitului lumii, ci în vremea mijlocirii lui Avraam. În povestea din Facere, bărbaţii (îngerii) au plecat spre Sodoma (astfel vor face îngerii şi la sfârşitul veacului, Matei 13, şi, interesant, se străduiesc să nu distrugă grâul). Însă, povestea din Facere ia o întorsătură exact în acest punct. Deşi îngerii s-au îndepărtat, Avraam stă înaintea Domnului şi începe să se roage. În vremea aceasta, judecata Sodomei şi Gomorei este în aşteptare, se află în balanţă. Va cruţa Domnul cetăţile pentru cei 50 de drepţi? 45? 40? 30? 20? 10? Cu teamă şi cutremur îndrăzneşte Avraam să se târguiască cu Domnul. Cu frică şi cutremur acesta întreabă: Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos?

Însă nu Îi cere Domnului să îi piardă pe cei păcătoşi. Îi cere Domnului să îi cruţe pe cei păcătoşi datorită celor drepţi. Nu este de mirare că Avraam este numit veşnicul prieten al lui Dumnezeu (II Cronici 20, 7). Trăim în vremea mijlocirii sfinţilor. Tânguirea mucenicilor până când, Stăpâne (Apoc. 6, 10) sub Tronul lui Dumnezeu trebuie aşezată împreună cu rugăciunea lui Avraam Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos?
Mi se pare interesant că în timpurile în care trăim astăzi, mulţi creştini se numără printre cei care cer pierderea celor păcătoşi. Dacă am fi fost mucenici, o astfel de rugăciune ar putea fi strigătul celor drepţi. Dar ar fi mai bine să ne alăturăm lui Avraam şi să ne rugăm ca Domnul să cruţe lumea celor păcătoşi pentru cei drepţi. Aceasta, se pare, este inima rugăciunii în vieţile sfinţilor.

Acest mod de a înţelege capitolul 18 de la Facere, indică, de asemenea, rolul important în mântuirea noastră, jucat de mijlocirea altora (atât celor care mai trăiesc sau a celor care au trecut la Domnul). Credinţa ortodoxă ne învaţă că mijlocirea continuă dincolo de moarte (precum acei mucenici din Apocalipsă). Noi suntem beneficiarii îndurării lui Dumnezeu, ale cărui milostiviri sunt susţinute de rugăciunile credincioşilor. Dinamica din povestea Genezei mută centrul acţiunii dincolo de un fatalism pre-determinat (păcatul necesită pedeapsa pe măsura sa) şi îl plasează în cadrul vieţii oamenilor lui Dumnezeu. Această interpretare mută, de asemenea, povestea Sodomei şi a Gomorei din paginile dezbaterilor morale şi o plasează în inimile noastre (acolo unde a aparţinut dintotdeauna). Oricare ar fi fost păcatul din acele cetăţi, Avraam s-a rugat.

Multe dintre slujbele ortodoxe se încheie cu această cerere: Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin! Chiar şi aşa.

(Traducere de Lucian Filip după http://glory2godforallthings. com/2013/09/03/being-saved-in-sodom-and-gomorrah-theprayers-of-the-saints/, Ziarul Lumina)