Pastorală - Nașterea Domnului - 2017

ÎPS Pimen: ”Când omul nu mai ascultă de poruncile lui Dumnezeu, conștiința se întunecă și nu mai poate distinge între bine și rău”

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

„Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut sub Lege, din femeie – Sfânta Fecioara Maria n.n.–, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.ˮ (Gal. 4, 4 – 5).

Plinirea vremii înseamnă plinirea sorocului întrupării Fiului lui Dumnezeu, „pentru mântuirea oamenilorˮ după cum mărturisim în Simbolul credinței.

Plinirea vremii înseamnă plinirea stării sufletești a oamenilor înstrăinați de comuniunea cu Dumnezeu din cauza păcatelor, stare greu de suportat, stare care i-a făcut să-și dea seama că numai aproprierea sufletească de Dumnezeu prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu care sunt, după cum spune Psalmistul David, „lumină cărărilor – trăirii – meleˮ (Ps. 118, 105), poate să le dea pacea adevărată și deplină a trăirii vieții lor pământești; Dumnezeu dăruiește omului tot ce are nevoie, numai dacă el vrea să ceară ajutorul Său.

Mântuitorul a întrebat pe slăbănogul de la scăldătoare Vitezda dacă vrea să fie sănătos și slăbănogul a spus: da; și Mântuitorul i-a dat vindecare, însănătoșire și fără să-l arunce în scăldătoare (Ioan 5, 6 – 9); starea sufletească a oamenilor, din vremea de dinainte de întruparea Mântuitorului, ajunși la limita suportării suferințelor sufletești din cauza păcatelor, deci a lipsei de comunicare cu Dumnezeu, au înțeles că numai la Dumnezeu este scăparea; aceasta ne este arătată de cuvintele, consemnate de proorocul Isaia: „Am ajuns ca unii peste care Tu de mult nu mai stăpânești și care nu mai sunt chemați cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî, munții s-ar cutremuraˮ (Is. 63, 19); sau cuvintele Psalmistului: „Doamne, pleacă cerurile și Te pogoară (Ps. 143, 5); Dumnezeu S-a pogorât, la plinirea vremiiˮ, așa cum a făgăduit strămoșilor noștri Adam și Eva, după ce au greșit, S-a pogorât pentru ˮa zdrobi capul șarpeluiˮ, adică puterea diavolului (Fac. 3,15), născându-se cu trupul din pururea Fecioara Maria, mai presus de fire.

Greșeala strămoșilor Adam și Eva săvârșită în rai a fost cea a neascultării de porunca lui Dumnezeu, anume de a nu mânca din pomul oprit. Diavolul prefăcut în șarpe a spus Evei să nu ia aminte la porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul pomului oprit, numit „pomul cunoștinței binelui și al răuluiˮ, dându-i asigurarea că „nu va muriˮ ci, ”Dumnezeu știe că, în ziua în care va mânca din fructul acelui pom, li se vor deschide ochii și vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. De aceea, femeia Eva, socotind că rodul pomului dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său, Adam,  și a mâncat și elˮ (Fac. 3, 3 – 6).

Știm cu toții adevărul: cunoștința binelui și al răului este dată nu de cele pământești, de gustarea din fructul unui pom, ci de conștiința cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, ˮconștiința fiind chipul lui Dumnezeu din om și ea înseamnă un mănunchi de puteri sufletești, anume: rațiunea, voința și simțirea cu care omul se îndreaptă către Dumnezeu printr-o activitate neobosită pentru desăvârșirea sa; înfăptuirea aceste desăvârșiri – viața de sfințenie n.n. – înseamnă asemănarea lui Dumnezeu în om, care se realizează prin împreună-lucrarea harului dumnezeiesc cu silințele omuluiˮ („Învățătură de credință ortodoxă”, p. 62, Editura I.B.M. al B.O.R. București, 2000). Când omul nu mai ascultă de poruncile lui Dumnezeu, conștiința se întunecă și nu mai poate distinge între bine – rău; răul, păcatul îl stăpânește, după cum scrie apostolul în epistola sa: „ceea ce te biruiește, aceea te și stăpâneșteˮ (II Petru 2, 19).

Cât de lesne de îndeplinit a fost porunca lui Dumnezeu dată strămoșilor în rai; au fost opriți de a mânca doar numai dintr-un singur pom, în rai fiind „mulțime de pomi fructiferiˮ (Fac. 2, 9); cât de bun este Dumnezeu cu noi oamenii; El ne dă porunci ușor de îndeplinit; mai mult, tot El ne dă și ajutorul să le îndeplinim; aceasta după ce am depus toată osteneala să le îndeplinim și atunci când nu am reușit pe deplin, El ne vine în ajutor dacă avem conștiință, așa cum spune Mântuitorul „fără El nu putem face nimicˮ (Ioan 15, 5) – din ceea ce este bine, n.n. Atunci când ni se pare că poruncile lui Dumnezeu sunt greu de îndeplinit, să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoarăˮ (Mat. 11, 29 – 30).

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne păstrează în comuniune sufletească cu El; astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne străduim să avem în cugetul nostru acest adevăr, noi toți: părinți, dascăli, tineri școlari și nu numai.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Dumnezeu, Mântuitorul, S-a întrupat, a venit în lume ca să ne dea puterea „ca să dobândim înfiereaˮ (Gal. 4, 5).

Ne facem fii ai lui Dumnezeu dacă-L primim și credem în El (Ioan 1, 12), dacă înfăptuim voia Lui care este „sfințirea noastrăˮ (I Tes. 4, 3). Noi îl primim pe Mântuitorul împărtășindu-ne cu Preasfântul Său Trup și Sânge (Ioan 6, 56). „Fără credință nu putem fi plăcuți lui Dumnezeuˮ (Evr. 11, 6).

Ca fii ai lui Dumnezeu să ne străduim zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, să ne ferim de orice fel de păcat „care lesne ne împresoarăˮ (Evr. 12, 1); să ne îndreptăm, cât mai des, la scaunul de spovedanie pentru a primi iertarea și dezlegarea păcatelor, care înseamnă ˮbucuria mântuirii, sporirea în viața de sfințenieˮ (II Cor. 7, 1).

Ca fii ai lui Dumnezeu să trăim viața în cumpătare, modestie și smerenie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut cu trup într-o peșteră, în peștera de la Betleem și S-a culcat, ca un prunc, într-o iesle; mesajul îngerilor, în noaptea zilei de naștere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voireˮ (Luca 2, 14), să ne călăuzească în toate zilele vieții noastre; agonisita pentru traiul vieții noastre pământești să fie rezultatul unei munci cinstite și din această agonisită să împărțim și „fraților prea miciˮ ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Mat. 25, 34 – 46).

Faptele vieții noastre să fie spre zidirea sufletească și nu spre sminteala semenilor noștri.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le trăiți cu pace, întru bucuria mântuirii; Anul Nou să fie binecuvântat de Dumnezeu spre folosul personal și cel de obște.

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

 †  P I M E N ,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR