Frica şi certitudinea, iluzii de zi cu zi

Una dintre vorbele înţelepte care circulă în această lume e aceea că nu există iluzie mai mare decât frica. Prinşi în capcana propriei temeri, vedem prin prisma acesteia doar ceea ce ne asigură mentenanţa în confort. Chiar dacă acest lucru ne întreţine nefericirea. Într-o inimă închisă – fie din teama de a nu fi rănită, fie din teama de a fi iubită –, aparent, nu intră durerea. Dar nici bucuria! Decât un imaginar bolnav şi care oricum ne nefericeşte, mai bine o realitate dură, dacă este cazul, dar care ne creşte în ale frumosului, în cele din urmă.

Percepţia este un subiect amplu dezbătut, semiotica l-a abordat îndeaproape. Am avut ocazia să aprofundez acest lucru zilele trecute, pe parcursul unui atelier. La categoria „iluzii”, aşadar, aş adăuga şi certitudinea. Spre exemplu, interlocutorul nostru şi-a schimbat cămaşa de două ori în timpul atelierului, având o altă culoare. Majoritatea nu a conştientizat acest lucru şi, mai mult, era sigură că interlocutorul a purtat aceeaşi cămaşă.

Când privim un om sau o situaţie, fie că ne place sau nu să recunoaştem, sunt multe aspecte care ne scapă din vedere. Pentru că privim prin propriile filtre, experienţe, conştientizări şi, mai ales, interese. Suntem atenţi la ceea ce vrem să vedem. În urma acestor experienţe, pe care, omeneşte, nu le parcurgem doar în cadrul atelierelor, ci în ringul vieţii, am învăţat că nu pot fi sigură de nimic. Şi, din acest moment, îngrădirile nu îşi mai au locul. Fiecare este liber să acţioneze conform realităţii sale.

Şi poate că parte din dragoste este aceasta, să îl priveşti pe celălalt ca nefiind o sumă de coordonate menite să se încadreze în coordonatele tale. Ci aşa cum e în acel moment. Mai ales că acel moment este într-o continuă schimbare.

(sursa: Doxologia.ro)