Dumnezeu, izvorul nesecat al binecuvântării

„Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1, 9-15)

Evanghelia ne mărturiseşte despre perioada de început a activităţii Domnului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului, apoi ispitirea din pustie. Cele două momente au o încărcătură simbolică aparte. Deşi nu avea păcate, Mântuitorul şi-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan, cel mai elocvent exemplu de smerenie. În Ioan Botezătorul era întruchipată întreaga creaţie care regăsea pe Creator. Prin ispitirea din pustie, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul cel nesecat al binecuvântării. Nici slava deşartă, nici foamea, nici închinarea la dumnezei străini, nici ispitele nu sunt cele ce ne aduc mântuirea, ci doar Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După biruinţa asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa. Pentru fiecare dintre noi, Domnul Hristos a înviat.

(sursa: Ziarul Lumina)