Biserica „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava se pregăteşte să primească, pe 26 iulie, la ora 17:00, o delegaţie din Grecia, condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ambrozie, care va aduce pentru câteva zile (26-30 iulie), la Suceava, racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios şi Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri („Colina Neprihăniţilor”), Attica (Grecia). Acest lucru este posibil cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. O părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Efrem cel Nou va fi donată Bisericii „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava. Tot pe 26 iulie, vor fi aduse spre închinare şi cinstire şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi ale Sfântului Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Programul liturgic, 26-30 iulie
Programul liturgic la Biserica „Sf. Nicolae” de la Spitalul Vechi este următorul: miercuri, 26 iulie, ora 17:00, racla cu sfintele moaşte va fi întâmpinată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care va avea şi un cuvânt de întâmpinare la sosirea delegaţiei din Grecia. După acest moment, ÎPS Pimen, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ambrozie şi un sobor de preoţi şi diaconi vor oficia slujba de priveghere în cinstea Sf. Pantelimon, doctor fără de arginţi, şi a Sf. Efrem cel Nou; Joi, 27 iulie, între orele 7:00-12:00, vor urma Utrenia, Acatistele Sf. Pantelimon şi a Sf. Efrem cel Nou, iar de la ora 9:30 - Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ambrozie, care va rosti şi un cuvânt de învăţătură. Tot joi, între orele 17:00-20:00, va avea loc slujba de priveghere în cinstea Sf. Efrem cel Nou; Vineri, 28 iulie, între orele 7:00-11:00 – Utrenia, Acatistul Sf. Efrem cel Nou şi Sfânta Liturghie; între orele 14:00-17:00: Acatist, Taina Sf. Maslu şi slujba Aghiazmei mici, Moliftele Sfântului Vasile; între orele 18:00-20:00, Slujba de priveghere în cinstea Sf. Nicolae; Sâmbătă, 29 iulie, între orele 7:00-11:00 - Utrenia, Acatist, Sf. Liturghie, Pomenirea morţilor; între orele 17:00-20:00 – Slujba de priveghere; Duminică, 30 iulie, între orele 07:00-12:00 – Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie, Procesiunea cu Sfintele moaşte (slujba arhierească). Tot duminică, între orele 17:00-20:00 – Ceasul IX, Vecernia, Litia şi Paraclisul Maicii Domnului.