Postul de miercuri și vineri ‒ ajutorul din ceasul morții

Călugărul Ilie Galaction, de la mănăstirea Sihăstria din România, începând cu anul 1918, ţinea cu sfinţenie postul. Dacă nu termina canonul călugăresc, nu mânca nimic.

Miercurea şi vinerea postea până seara, la ceasul când ieşeau stelele. Atunci îşi făcea cruce, cerea iertare de la ceilalţi fraţi, lua anafură şi mânca:

‒ Părinte, i-a zis ucenicul lui, ziua este mare, iar tu eşti în vârstă şi neputincios. Nu este mai bine să mănânci mai devreme?

‒ Odată, a răspuns acela, un sfânt a văzut că duceau un mort la groapă. În faţă şi în spate îl însoţeau doi îngeri frumoşi. „Cine sunteţi voi?”, a întrebat sfântul. „Eu mă numesc Miercuri, iar eu Vineri i-au răspuns îngerii. Am venit aici, cu poruncă de la Domnul, să ajutăm acest suflet, pentru că toată viaţa lui a postit miercurea şi vinerea ca să amintească de Patimile Domnului.” De atunci, a completat părintele Galaction, nu am mâncat niciodată în aceste zile, ca să mă ajute şi pe mine Miercuri şi Vineri la ceasul morţii mele.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, p. 213)