Avantajele familiei cu mulți copii

Oamenilor de azi, care educă un singur copil, le vine greu şi numai să-şi închipuie sentimentele omului care provine dintr-o familie mare. Acum tot mai mulţi tineri se plâng de singurătate, într-o familie cu mulţi copii, ai cărei membri sunt obişnuiţi să se sprijine unul pe altul, un astfel de lucru este de regulă imposibil. Copiii se simt acolo la un adăpost emoţional sigur, venindu-le mai uşor să găsească mângâiere şi ajutor în familie, nu în afară.

Cu anii, ajutorul din partea rudelor este la fel de necesar. Intrarea la facultate, aranjarea la serviciu, hotărârea unor probleme casnice, de tipul reparaţiei apartamentului sau construcţia unei case - toate acestea, în condiţiile noastre, necesită ajutorul rudelor. Şi, cu cât mai mult îl au, cu atât mai confortabilă le este, în cele din urmă, viaţa. (...)

Închipuiţi-vă în ce situaţie va fi „micul prinţ” ca adult, atunci când părinţii lui vor îmbătrâni! Asupra lui cade enorma povară de îngrijire a membrilor în vârstă din familie. Se întâmplă adeseori ca unui bărbat de 30 de ani să-i trăiască bunica şi bunicul foarte bătrâni, care au nevoie ba să le fie reparată bateria la bucătărie, ba să le fie săpată grădina. În acelaşi timp mama, care stă singură, este internată în spital, şi ea, de asemenea, trebuie vizitată. Dar şi familia proprie are griji şi nevoi. Dacă soţia nu are nici fraţi, nici surori, atunci povara „prinţului” se dublează.

Un astfel de fiu, dacă a fost crescut ca un egoist, le poate spune rudelor: „Acestea sunt problemele voastre. Descurcaţi-vă cum puteţi”.

Este puţin probabil să vă doriţi o astfel de mângâiere la bătrâneţe. Nici omului care vorbeşte astfel nu-i va fi bine. Oricât de mult ar încerca să se convingă de dreptatea sa, nu-şi va putea înăbuşi total glasul conştiinţei şi asta duce la apariţia conflictelor interne, la o ruptură sufletească. (...)

Prin urmare, trebuie să ne gândim nu atât la perspectiva apropiată, cât la consecinţele îndepărtate ale educaţiei unicului copil. Tinzând să uşuram viaţa lui (şi a noastră) în copilărie, i-o complicăm substanţial pe cea de adult.

Mezinul meu şi-a exprimat sentimentul clanului familial copilăreşte, sincer şi foarte exact: „Dacă eu voi avea zece copii, iar fiecare dintre ei câte zece, atunci vor fi deja o sută zece urmaşi de-ai mei, mi-a mărturisit el serios calculele sale. Îţi închipui? O sută zece oameni: o armată întreagă. Şi toţi pentru mine!”

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 248-250)