Maica Iuvenalia de la Durău: „Atunci când vine ispita, mai tare roagă-te!”

Cuvioasă Maică, care este rostul călugărului?

Dacă vrei să fii călugăr, mai întâi să înveți să fii ascultător, să faci ascultare. Unde te trimite, acolo să te duci. Ceea ce-ți spune, aceea să faci. Să nu te pui în gură cu nimeni, să n-ai ură, să n-ai răutate. Dacă cineva îți spune ceva, să zici: „Dumnezeu să-l ierte, că nu știe ce face”.

Mare grijă să nu să blestemi, să nu ocărăști, nu să osândești pe cineva. Să te ții de canonul de rugăciune și să te duci la biserică, la Sfânta Liturghie, la Vecernie, unde e nevoie. Ascultătoarele fac treabă; nu prea au timp să se ducă la biserică. Mi-amintesc că eram rasoforă la Văratec. Acolo n-aveai vreme; te mișcai ca pe ață, când încolo, când încoace, la tot ceea ce era nevoie.

Măicuță, care sunt ispitele călugărului?

Dar care nu-s? Ispitele-s de la lume, să te-nșele, să-ți spună: „Soră, de ce stai la mănăstire?”. Te îndeamnă să te dai cu alții în prostii. Apoi de la diavolul. Acestea-s ispitele, dar să nu te potrivești lor. Pune-te, roagă-te, zi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa!”. Atunci când vine ispita, roagă-te mai tare! Domnul te scoate, dar te lasă să vadă dacă vrei să te mântuiești. Nu te scoate cu de-a sila. Nu! Îți dă ispite prin diavolul, să vadă dacă le rabzi.

Dacă te ocărăște cineva, te faci că n-auzi. Să nu te iei după altele, că-s încercări de la Dumnezeu, să vadă dacă ai să poți răbda sau dacă îți place în mănăstire. Îi mai bună tăcerea decât vorba. Tăcerea e ca mierea. E greu, e tare greu. Nu zic asta ca să-l descurajez pe om, dar trebuie să fii tare în credință.

Am făcut de toate în viața mea, că n-avea cine uneori. Când am venit la Durău, eram doar eu și un părinte. Mă trezeam la 5.00, citeam și la strană, măturam de la stăreție toată zăpada, la cimitir, la biserică, la „Casa Veniamin”, făceam de mâncare. Nu erau venite maicile încă. Mai apoi au venit. Sunt mai bine de 20 de ani de atunci.

Privind în urmă, vă pare rău de ceva?

De păcatele pe care le-am făcut îmi pare rău și plâng. De altceva nu-mi pare rău. Că-s bolnavă? Dă-mi, Doamne, răbdare!

(Sursa: Doxologia.ro)