Despre Spovedanie și Împărtășanie în Postul Crăciunului

Nimeni dintre voi să nu se abțină de la acest început al pocăinței, căci cum va înainta mai departe și va progresa mai bine, dacă nu s-a atins nici măcar de începutul virtuților?
E necesar însă ca voi toți să vă sârguiți spre aceasta mai cu seamă acum, căci aceste patruzeci de zile ni s-au dat de purtătorii de Dumnezeu Părinți ca înainte-curățire, fiindcă duc spre prăznuirea anuală a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care e obiceiul pentru aproape toți creștinii să vină la împărtășirea Sfântului Său Trup și Sânge și prin Acesta să se unească cu El și să se facă în chip dumnezeiesc un duh și un trup cu El.

Căci dacă, așa cum a arătat mai înainte cuvântul nostru și cum va mai înfățișa înaintând, fără mărturisire și pocăința care urmează nimeni nu va fi vrednic nici măcar de primirea cuvintelor dumnezeiești, cum va primi cineva în sine însuși Trupul și Sângele lui Hristos fără să se fi curățit mai înainte prin mărturisire și pocăință pe măsura greșelilor lui?

De aceea și marele Pavel dă mărturie și vestește spunând: „Să se pună la încercare fiecare pe sine însuși, și așa să mănânce din această Pâine și să bea din acest Pahar; căci cine mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nedeosebind Trupul Domnului” (I Corinteni 11, 28), nedeosebind adică faptul că acest Trup, fiind fără păcat, nu va binevoi să locuiască într-un trup îndatorat păcatelor.
Căci dacă nu e cu putință să-și întindă mâinile spre Hristos și să se roage celui care nu le are curate de păcat și n-a îndepărtat mai întâi toată ura și gândurile care vin din aceasta – iar acest lucru îl arată iarăși Pavel zicând: „Vrem să vă rugați în tot locul, ridicând mâini cuvioase, fără mânie și gânduri” (I Timotei 2, 8 ) – și dacă n-avem îndrăznire spre Dumnezeu fiindcă n-am agonisit o conștiință necondamnată – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, Ioan Teologul: „Dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăznire la Dumnezeu” (I Ioan 3, 21) –, cum vom avea în noi înșine pe Dumnezeu și ne vom face concorporali cu El, dacă n-am îndepărtat mai întâi de la noi păcatele prin mărturisire, nici n-am curățit murdăria care se face sufletului de la ele, prin milostenie, curăție, înfrânare, rugăciune și străpungere a inimii și celelalte fapte ale pocăinței?

Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tău, dacă nu ești curat atât tu însuți, cât și el – iar acest lucru l-a arătat pe de o parte prin Cain, care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: „Nu, dacă le-ai adus corect, dar nu le-ai împărțit corect” (Facerea 4, 7), apoi prin Legea Veche, care oprea să se aducă la casa lui Dumnezeu plata unei desfrânate (Deuteronom 23,19), iar mai apoi spunând prin Evanghelie: „Du-te mai întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 24) –, dar îți va da ție, celui ce nu te-ai curățit mai înainte prin mărturisire și pocăință marele Lui dar, Trupul Său? Ce spui?
Dumnezeu însă nu vrea nici măcar ca îndreptările Lui să fie grăite de o gură necurată, căci zice Scriptura: „Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestești îndreptările Mele și iei legământul Meu în gura ta?” (Psalmul 49, 19). Nu lasă, deci, legământul Său să fie luat într-o gură necurată, dar va da Trupul Său într-o asemenea gură?

De aceea, să ne curățim mai înainte, fraților, și gura și trupul și gândirea, și să ne apropiem cu conștiință bună și curată. Căci dacă lucrătorii în aramă și aurarii care topesc în jurul aramei aur sau argint sau altceva asemănător, vrând să adauge prin lustruire floarea culorii, mai întâi le răzuiesc curățind orice murdărie, cu cât mai mult noi, care urmează să fim auriți într-un mod mai bun, sau mai bine zis să fim îndumnezeiți, trebuie să ne curățim mai înainte de orice întinăciune a trupului și a duhului? Căci nu ne facem strălucitoare numai suprafața, ca arama lustruită, ci toate cele dinăuntru. Să ne apropiem astfel după ce ne-am spălat mai înainte de petele din adâncul sufletului. Fiindcă așa ne vom apropia și de mântuire.

Dacă însă ne apropiem cu o rea conștiință, nedobândind prin mărturisire iertarea de la cel ce a primit puterea de a lega și dezlega unele ca acestea (părintele duhovnic), înainte de a ne fi întors de la Dumnezeu, înainte de a ne fi îndreptat după îndreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negreșit spre osânda noastră și pedeapsa veșnică, alungând înseși îndurările dumnezeiești și răbdarea Lui față de noi, „căci am călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sânge comun Sângele Testamentului cu care ne-a sfințit și am batjocorit harul Duhului” (Evrei10, 29).

Căci cel care a rupt mantia împărătească și cel care a aruncat-o în noroi vor fi supuși negreșit aceleiași osânde, iar cel care a vărsat un parfum în noroi și cel ce l-a încuiat într-un vas împuțit au făcut același rău.

Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pățește nimic, căci este nepătimitor, dar zboară de la noi în chip nevăzut, căci „mirul nu se încredințeaza unui vas putred”; iar ceea ce a pățit, dacă e supus pătimirii, ajungând netrebnic, aceea o va suferi în chip nevrednic cel care l-a adus ofrandă.

(Sf. Grigorie Palama)