Plini de bucurie și de credință în Harul Mântuitorului Iisus Hristos, avem deosebita onoare de a vă invita să fiți alături de noi, la ceas de rugăciune și sărbătoare, în ziua de duminică, 20 noiembrie, la Așezământul Social Monahal „Sf. Nectarie” din satul Valea Bourei (Corniş), comuna Dolheşti, judeţul Suceava (între Fălticeni şi Dolhasca), unde se va sărbători Hramul Aşezământului. Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9:00 şi va fi oficiată de Preasfinţitul Episcop Teofilact Botoşăneanul şi de Preasfinţitul Episcop Pahomie, împreună cu un sobor de preoţi. Toţi cei care au primit ajutor sufletesc şi trupesc de la Sfântul Nectarie sunteţi invitaţi pentru a-l cinsti şi pentru a-i aduce rugăciuni de mulţumire şi de cerere pentru sănătate. Cu această ocazie, vă puteţi închina la o părticică din Sfintele Moaşte ale Sf. Nectarie şi la Icoana Sfântului.
(Stareţ Arhimandrit Iustin Tofan)