Ce alegem?

Societatea românească a începutului de mileniu trei intră pe zi ce trece sub influența puternică a hedonismului şi narcisismului neoliberal. Întâlnim tot mai mult persoane autosuficiente care se consideră măsura tuturor lucrurilor. Au o viziune autonomă asupra lumii şi trăiesc în minciuna că totul se rezumă la a-ţi fi bine aici şi acum. Pentru ei sursa de informare şi formare nu mai este cartea, ci reţelele de socializare şi aşa-zisa cultură media. Aceasta stimulând în mod excesiv consumismul, egoismul, superficialitatea, depravarea, senzația și emoția, în dauna gândirii și a reflecției. E o metodă prin care omul se desfiinţează ca persoană şi devine un obiect al societăţii consumiste, subjugată de sigura ei `valoare”, capitalul. De aici vine şi blazarea omului autonom care nu-și mai pune întrebări cu privire la scopurile mai înalte ale existenței, nu mai este interesat de cunoaștere, devine impasibil, insensibil la suferința aproapelui, lipsit de simțul identității, scopul existenţei sale reducându-se la trăirea în prezent și satisfacerea propriilor nevoi. Acest proces îi face pe oamenii care trăiesc în capcana hedonismului să fie izolați unii de ceilalți. Familiile pe care le întemeiază se destramă foarte uşor. Nu manifestă nici un interes să nască și să crească copii, pe care îi consideră o piedică în calea fericirii lor efemere. Devin împătimiți ai consumului şi dependenți de oferta corporatistă în care sunt prinși ca într-o închisoare de lux, în care supravieţuiesc ca sclavi al propriilor nevoi, fără de care nu-şi văd sensul existenţei. Astăzi, totul este imagine, peste tot societatea narcisistă ne învaţă că dacă nu ne cunoaște nimeni, dacă nu am devenit cineva aici, pe pământ, ne-am ratat existenţa. De fapt, totul este o iluzie care din nefericire virusează pe tot mai mulţi tineri care eşuează, fiindcă în ei nu au fost sădite adevăratele valori ale credinţei şi culturii. Dimpotrivă, tânărului de azi mass-media tabloidă îi propune indolenţa, prostia, nesimţirea, tupeul, şmecheria, furtul şi ticăloşia, care nu fac altceva decât să schilodească mental o întreagă generaţie. Aceasta deoarece se cultivă dezinteresul față de tradiţia creștină și cultura universală. În loc să-i înveţe valorile perene, societatea contemporană îi educă în spirit hedonist şi narcisist. Așa se face că substituirea adevăratelor valori cu pseudocultura de factură nihilistă are drept rezultat cultivarea excesivă a imaginii în locul cuvântului și al cunoașterii temeinice, triumful unei lumi a patimilor în dauna unei culturi a virtuții.
Adevăratele valori sunt cele ale credinţei şi, dacă vrem cu adevărat să fim cineva, să nu căutăm aici şi acum, ci în vieţile sfinţilor din Împărăția lui Dumnezeu la care suntem chemaţi cu toţii prin Botez. Un astfel de exemplu pentru cei de astăzi este o tânără care a trăit acum o mie de ani, Sfânta Cuvioasă Parascheva, care a dorit să ajungă la sfinţenie şi prin viaţa ei curată a dobândit-o. Provenind dintr-o familie înstărită, ar fi putut face carieră la Curtea imperială din Constantinopol, un loc exclusivist pentru lumea acelor timpuri, însă ea a ales Împărăţia lui Dumnezeu. Este paradoxal pentru noi care trăim într-o societate focusată asupra imaginii ca cineva să facă o astfel de alegere, fără a înţelege că toţi suntem chemaţi de Domnul nostru Iisus Hristos să optăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Deși în epoca sa Sfinta Parascheva a trecut ca o necunoscută, prin voia lui Dumnezeu, astăzi, după o mie de ani, o ştie toată suflarea ortodoxă, și nu numai. În secolul în care a trăit Cuvioasa a existat şi o personalitate de tipul celor mondene de astăzi, şi anume, împărăteasa Bizanţului, Zoe Porfirogeneta. Această împărăteasă era cunoscută pentru viaţa ei tumultuoasă între cei de atunci, dar astăzi despre ea mai ştiu doar istoricii sau cei care au studiat istoria Bizanţului. Cred că tânărul zilelor de acum trebuie să urmeze modelul de trăire al Cuvioasei Parascheva, dacă vrea cu adevărat să fie cineva. Mai ales în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu Care este minunat întru sfinţii Săi.

(Pr. Ciprian Apetrei)