Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 30 iul 2016 - Anul XXI, nr. 177 (6290)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Clopote noi la Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava are, începând de miercuri, 27 iulie, noi clopote. Slujba Sfinţirii a fost săvârşită în prezenţa obştii aşezământului monastic şi a fost trăită cu mare bucurie duhovnicească.

La Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava a fost oficiată miercuri, 27 iulie 2016, sfinţirea noilor clopote ale acestei aşezări monahale. Preoţii slujitori ai mănăstirii, maicile şi credincioşii s-au rugat pentru ca glasul acestor noi clopote să îndemne pe ascultători la împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi să alunge stihiile ce ameninţă omenirea. După cum ne-a relatat rasofora Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii Dragomirna, binecuvântarea cerească s-a revărsat asupra tuturor celor prezenţi, iar bucuria duhovnicească se putea citi pe chipurile pline de recunoştinţă. Obştea mănăstirii a adus prinos de rugăciune, mulţumire şi laudă lui Dumnezeu pentru acest frumos dar. „Ziua de 27 iulie 2016 a fost o zi de mare bucurie duhovnicească pentru obştea Mănăstirii Dragomirna. La 414 ani de la punerea pisaniei bisericii mici cu hramul Dreptul Enoh, Sfântul Ilie şi Sfântul Ioan Teologul, darul lui Dumnezeu s-a revărsat prin cele cinci noi clopote. La 27 iulie 1602 a fost săpată şi frumos ornamentată pisania bisericii schitului de care este legat începutul vieţii monahale la Dragomirna. Această mică bijuterie arhitecturală a fost des reprezentată în manuscrisele miniate create în şcoala de la Dragomirna a ctitorului cărturar - Mitropolitul Anastasie Crimca“, a explicat rasofora Maria Magdalena Gherghina. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, clopotniţa Mănăstirii Dragomirna a fost supusă unui vast proiect de restaurare ce a prevăzut mai multe obiective - eşafodajul clopotelor, treptele de acces în clopotniţă, bolta de la intrare, podul odinioară mobil şi Paraclisul „Sfântul Nicolae“. Aceste lucrări au fost executate cu răbdare şi minuţiozitate de firma suceveană SC General Construct. Clopotele au fost realizate în cunoscuta turnătorie românească Blotor din Baia Mare. Achiziţionarea de noi clopote a devenit o dorinţă a obştii, cauzată de fisurarea clopotului mare - „Zaporojanul“, adus la Dragomirna la 1767 de Sfântul Paisie Velicicovschi, stareţul aşezării monahale la acea vreme. „Chipul marilor ctitori ai Dragomirnei, sfinţi pentru obştea de azi - Mitropolitul Anastasie Crimca, domnul Miron Barnovschi şi icoanele hramurilor de la bisericile, paraclisele mănăstirii şi icoana Sfântului Paisie au împodobit centurile noilor clopote. Cordoanele şi coroanele clopotelor au fost ornamentate cu elemente de decor din arhitectura şi pictura Bisericii «Pogorârea Duhului Sfânt» - monument istoric“, a adăugat rasofora Maria Magdalena Gherghina.

(Constantin Ciofu, sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Clopote noi la Mănăstirea Dragomirna.
 Vizualizări articol: 2532 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Clopote noi la Mănăstirea Dragomirna5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei