Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

În Sfânta Evanghelie citim despre cei doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor, care, văzându-L pe Iisus apropiindu-Se de ei, au strigat: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Mt. 8, 29).

Prin această întrebare, ei arată că văd în Domnul un chinuitor. Cele două persoane aflate în prezenţa lui Hristos puteau profita de aceasta, ca să primească de la El pâinea şi apa vieţii, dar au ferecat uşile inimilor lor şi nu I-au permis lui Iisus să intre. Au preferat să stea în închisoarea sufletelor lor cu demonii, refuzând să deschidă uşa Mântuitorului, Care are putere asupra iadului şi a morţii.

Iubiţi credincioşi,

A-I spune lui Hristos „Ce ai cu noi, Iisuse? Ai venit aici să ne chinuieşti?” e tot una cu a-I zice: „Vezi-Ţi de treburile Tale, Iisuse. Lasă-ne pe noi în pace. Întoarce-Te în Palestina. Urcă înapoi în Biblie. Întoarce-Te în Biserică. Du-Te oriunde, numai să nu ne deranjezi modul nostru de viaţă. Nu ai competenţa să ne judeci. N-am eu, oare, dreptul să-mi trăiesc viaţa mea? Ce ai cu mine, Iisuse din Nazaret?”.

Acesta e strigătul omului învăluit de păcate şi prins în vârtejul ameţitor al pasiunilor înrobitoare. Hristos, Care a venit pe pământ să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, să dea odihnă celor împovăraţi şi pace celor tulburaţi, este un tulburător insistent care nu ne lasă să ne tihnească până ce nu Îl acceptăm pe El.

Poate ne întrebăm în ce fel ne tulbură Iisus spre a ne vindeca. În primul rând, ne tulbură prin ceea ce este, încât, privind la El, Modelul desăvârşirii absolute, vedem cât de josnică este condiţia noastră păcătoasă faţă de culmea sfinţeniei pentru care a fost zidit omul, acest „chip” al lui Dumnezeu.

În al doilea rând, ne tulbură prin aceea că, aflându-ne în prezenţa Sa, suntem conştienţi că nu suntem ca El, dar, prin mila lui Dumnezeu, trebuie să fim şi putem ajunge asemenea Lui.

Apoi, în al treilea rând, Iisus ne tulbură prin aceea că ne face să nu avem odihnă şi pace câtă vreme în lume şi în omenire este nedreptate, foame, ură şi păcat, împotriva cărora trebuie să luptăm, ca să fie instaurat binele şi frumosul în orânduirea noastră socială.

Numai când suntem tulburaţi sau încercaţi de Bunul Dumnezeu, noi privim în sus şi ne dăm seama că suntem în mâna Lui şi că El singur ne poate ajuta şi mângâia.

(ÎPS Irineu Pop-Bistriţeanul)