Bunăstare materială sau împlinire spirituală?

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 22-33)

Despre grijile vieţii

Sfânta Evanghelie citită în Duminica a treia după Rusalii conține un fragment din Predica de pe Munte a Mântuitorului, o adevărată carte de aur a moralei creștine, un ghid duhovnicesc, menit să îl ajute pe om să afle adevăratele comori și valori, capabile să îi ofere fericirea cea adevărată în Împărăția lui Dumnezeu.

Este una dintre cele mai frumoase Evanghelii care se citesc în timpul anului bisericesc, arătându-ne, prin expresive comparații, sensul pe care trebuie să îl urmăm în viață, principiile cărora să ne conformăm, pentru a ne dobândi nu doar împlinirea în lumea și viața aceasta trecătoare, ci fericirea netrecătoare, în viața veșnică și viitoare.

Ochiul rău și pe cele frumoase le schimonosește

Spunând: „Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22), Mântuitorul Hristos ne introduce în tainele vieții lăuntrice, arătându-ne, apoi, semnificația pe care trebuie să o acorde creștinul lucrurilor materiale și bogățiilor spirituale. Omul este un univers mic, în cadrul unui univers mare, iar mijloacele prin care lumea exterioară are acces la profunzimile conștiinței lui sunt simțurile. Unul dintre acestea este văzul. Limpezimea sau transparența acestuia, claritatea și curăția lui sunt date de neprihănirea sau curăția lăuntrică. Prin intermediul simțurilor sale, omul ia cunoștință de cele exterioare și tot prin acestea își descoperă din gândurile și trăirile sale interioare, această cunoaștere a celor exterioare și revelare a propriei persoane fiind un act de iubire și dăruire, pentru că nu putem cunoaște cu adevărat decât pe cine iubim real, după cum, în mod similar, nu putem iubi deplin ­decât ceea ce cunoaștem autentic, și nu doar în cele exterioare, ci în profunzimile interioare. Cu­noaș­terea și autocunoașterea, vederea lăuntrică sunt expresii ale iubirii, iar o condiție a progresului în aceasta o constituie curăția. Într-un suflet curat, toate ale sale sunt bune, drepte și frumoase, în timp ce tot ceea ce se revarsă dintr-un suflet meschin și rău este păcat și fărădelege. Sufletul ales și nobil are capacitatea ca și pe cele ce ochiul exterior le percepe, imperfecte și întunecate, să le înnobileze și să le împodobească, în timp ce un suflet mărunt, chiar și pe cele bune și frumoase, fără să le atingă, le întinează și le pângărește, le strâmbă și le schimonosește. Din acest motiv, îndemnul, implicit, al Mântuitorului este să ne păstrăm „ochiul sufletului” curat, prin respectarea și raportarea la o înaltă ierarhie a valorilor morale, în care curăția sau neprihănirea are un rol esențial.

„Bogații săraci” și „săracii bogați”

Pregătind aperceptiv astfel sufletele auditoriului, Mântuitorul vorbește despre una dintre problemele care au frământat și au divizat lumea: cea a bogăției și a sărăciei și, legat de aceasta, a grijilor privitoare la viața materială. Domnul Hristos nu a fost un economist sau un „finanțist”, însă sensul pe care l-a dat acestei realități sociale este magistral și va constitui totdeauna un deziderat al credinței creștine și al unei vieți umane frumoase și împlinite. Arătând că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lui Mamona, sau în sens literal și lui Dumnezeu, și bogăției sau averii, El a surprins un adevăr cvasiuniversal, și anume că puțini sunt bogații filantropi, dar mulți sunt săracii milostivi care, considerând că există și alții, mult mai săraci decât ei, din puținul lor fac parte și altora, cu dragă inimă.

După enunțarea acestor idei fundamentale, Mântuitorul, prin intermediul unor comparații superbe, făcând referire la păsările cerului și crinii câmpului, ne arată că omul cu sufletul frumos și curat, care poartă în sine valori înalte, nu doar că se poate asemăna în bogăție lăuntrică, dar și poate depăși slava sau faima lui Solomon. Mântuitorul distinge, astfel, nevoile materiale și grija pentru comorile spirituale, bogația și sărăcia reale sau aparente, iar acestea nu depind de condiția materială, ci de starea spirituală, căci există oameni care, trăind în lipsuri și sărăcie materială, se consideră a fi bogați și dăruiți de Dumnezeu cu multe alte beneficii și chiar au puterea de a oferi, cu dragă inimă, din modestul sau puținul lor, după cum cei mai mulți dintre cei bogați material se socotesc pe ei înșiși a fi încă săraci, necăjiți și lipsiți, în comparație cu alții, și, chiar dacă din surplusul lor ar putea hrăni mulțimi de oameni, blochează circuitul spiritual al darurilor, prin egoism, indiferență și rapacitate. (pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu, sursa: Ziarul Lumina)