Sfântul Ghelasie de la Râmeţ

Despre acest Sfânt Ierarh, nu deţinem prea multe date. Nu cunoaştem nici măcar anul naşterii sau al trecerii la cele veşnice al Sfântului Ghelasie de la Râmeţ. Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că a vieţuit cu siguranţă în secolul al XIV-lea. Singura dată de care beneficiem este cea de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Râmeţ: „Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Prin urmare, această scurtă frază ne dezvăluie câteva amănunte importante despre Cuviosul Ghelasie. El nu a fost doar stareţ al Mănăstirii Râmeţ, ci şi arhiepiscop al Transilvaniei. Este prima menţiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre. Totodată, faptul că era arhiepiscop arată că se poate să mai fi existat cel puţin o episcopie sufragană, al cărei conducător ne rămâne, în continuare, necunoscut. Regele Ludovic care este menţionat în inscripţie a fost de origine maghiară şi a creat în dese rânduri probleme ortodocşilor transilvăneni.
Încă din tinereţe, Cuviosul Ghelasie a preferat, în locul activităţii în lume, liniştea sihăstrească. Se pare că, înainte de a ajunge stareţ al Mănăstirii, Cuviosul Ghelasie a petrecut mai mulţi ani ca pustnic pe valea pârâului Râmeţ, a dobândit darul facerii de minuni şi s-a remarcat prin viaţa sa duhovnicească smerită. După o perioadă de timp, la insistenţele părinţilor, a acceptat să fie conducătorul spiritual al Mănăstirii Râmeţ. „În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care, împreună, se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi duminica mânca împreună cu călugării, la trapeza mănăstirii“ („Vieţile Sfinţilor“ – iunie, p. 513).
Corelând cele două amănunte despre viaţa Sfântului Ghelasie înainte şi după ce a devenit stareţ al mănăstirii, constatăm că obştea de la Râmeţ avea un program atât chinovial, cât şi idioritmic. Existau pustnici în împrejurimi care veneau probabil doar sâmbăta şi duminica la slujbe, pentru a se retrage apoi, în restul săptămânii, în singurătate. Ceilalţi monahi, care stăteau în mănăstire, respectau programul obişnuit chinovial şi îndeplineau diversele ascultări pe care le primeau. Lucrul acesta este mărturisit şi în „Vieţile Sfinţilor“: „Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu“ (p. 513). Cuviosul Ghelasie îndeplinea ambele moduri de viaţă monahală, pentru a se îngriji cât mai bine de viaţa duhovnicească a ucenicilor săi.
Au mai fost şi alte momente în care cuviosul a săvârşit minuni deosebite. Astfel, o femeie din satul Albina, venind la mănăstire, a primit un gând rău, întrebându-se dacă nu cumva moaştele cuviosului vor mirosi urât. Imediat a început să îi miroase ei urât mâna dreaptă şi nu mai putea să facă Sfânta Cruce. Şi-a mărturisit păcatul faţă de toţi cei prezenţi şi, rugându-se, a fost iertată şi vindecată de Cuviosul Ghelasie. În alt caz, un ortodox care îmbrăţişase anumite erezii suferea de paralizie. În momentul în care a auzit de minunile care se petrec la Mănăstirea Râmeţ, a hotărât să vină acolo şi a promis că va deveni un ortodox curat dacă se va vindeca. Cum lucrul acesta s-a întâmplat, şi-a ţinut promisiunea făcută, evitând orice contact cu erezia de dinainte.
Trecerea Cuviosului în rândul sfinţilor s-a petrecut pe data de 29 iunie 1992, hotărându-se ca data sa de prăznuire anuală să fie 30 iunie.

(Sursa: Doxologia.ro)