Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Isaachie Mărturisitorul

În timpul domniei împăratului Valens, arienii, cu ajutorul împăratului, prigoneau sălbatic Ortodoxia. Auzind de aceste progoniri, un pustnic care se nevoia în părţile răsăritului şi-a părăsit pustia şi a venit la Constantinopole ca să-i întărească pe creştini în a-i înfiera şi a-i vădi pe eretici cu vitejie. În acelaşi timp, împăratul Valens se îndrepta către nord cu armate împotriva goţilor, care trecuseră dincoace de Dunăre, în Tracia. Isaachie a ieşit înaintea împăratului şi i-a zis: „O împărate, deschide bisericile ortodocşilor şi-ţi va binecuvânta ţie Dumnezeu calea!„. Dar împăratul l-a dispreţuit pre Bătrânul şi cuvintele lui şi şi-a continuat calea, în următoarea zi Isaachie iar a alergat înaintea împăratului, şi iar i-a zis aceleaşi cuvinte, arătându-i prooroceşte că altfel rău va fi de el la acel război. Împăratul era să dea ascultare cuvintelor Bătrânului, dar un anume sfătuitor al împăratului, următor al necuratei erezii a necuratului Arie, l-a împiedicat pe împărat de la aceasta. De aceea bătrânul Isaachie a fost lovit de gărzi şi aruncat în mărăcini. Dar Sfântul Isaachie şi în a treia zi a alergat înaintea împăratului şi, apucându-i calul de căpăstru, i-a strigat tare împăratului ruga de a lăsa libertate Bisericii lui Dumnezeu, arătându-i cu de-amănuntul pieirea lui dacă nu va asculta. Împăratul înfuriat a poruncit ca bătrânul să fie bătut şi aruncat într-o groapă plină de noroi şi spini. Dar trei îngeri ai Domnului l-au scos pre sfântul din acea groapă, în a patra zi Bătrânul Isaachie a venit înaintea împăratului şi i-a proorocit moartea groaznică care îl aşteaptă dacă nu va da libertate Ortodoxiei: „Ţie îţi grăiesc, împărate! Tu te duci cu oştire împotriva barbarilor, dar nu vei face faţă în război! Tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea duşmanilor tăi, dar ei te vor prinde şi te vor arde de viu!”, proorocie care s-a întâmplat întocmai. Barbarii au secerat armata lui Valens ca pe pleavă, iar împăratul, împreună cu acel sfătuitor necurat al lui, au scăpat ascunşi într-un coş de nuiele. Barbarii au aflat unde se ascunde împăratul şi, înconjurând locul acela, i-au dat foc. Atât împăratul cât şi acel sfătuitor blestemat al lui au pierit arşi de vii. În urma lui Valens pe tronul imperial de la Constantinopole a urcat împăratul Teodosie cel Mare. Teodosie, auzind de prorocia Sfântului Isaachie şi de împlinirea ei, a poruncit ca Sfântul Isaachie să fie adus cu cinste la Curtea Imperială şi s-a închinat până la pământ înaintea lui. Dat fiind că pacea se întorsese peste Biserica lui Dumnezeu iar arienii fuseseră alungaţi în surghiun, Sfântul Isaachie a voit să se întoarcă la pustia lui. Împăratul însă l-a rugat şi l-a înduplecat să rămână în Constantinopole. De aceea aristocratul Saturnin a zidit o sfântă mănăstire pentru Avva Isaachie, unde el a vieţuit întru nevoinţe pustniceşti până la moartea lui, săvârşind multe minuni. Acea mănăstire s-a umplut de monahi mulţi şi râvnitori şi s-a făcut vestită prin sfinţenie. Înaintea morţii lui, Sfântul Isaachie l-a numit pre ucenicul său Dalmatus stareţ în locul lui, de la care mai târziu şi-a luat numele şi mănăstirea [a Dalmaţilor]. Plăcutul lui Dumnezeu Sfântul Isaachie a trecut la veşnicie în anul 383, spre a se bucura pururea de vederea feţei Domnului.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Macrina

Această Sfântă Macrina a fost bunica Sfântului Vasile cel Mare. Ea era vestită pentru marea ei înţelepciune, credinţă şi evlavie. Ea a fost uceniţa Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni din Neocezareea. În timpul domniei lui Diocleţian, Macrina şi-a lăsat casa, şi împreună cu bărbatul ei Vasile s-au dus şi s-au ascuns în pustietăţi şi în codri. Proprietăţile lor au fost confiscate de păgâneasca stăpânire, dar Macrina şi cu bărbatul ei nu au regretat nimic. Lipsiţi de toate în afară de dragostea lor pentru Dumnezeu, ei şi-au făcut casă din pustietatea codrului, unde au vieţuit timp de şapte ani. Prin dumnezeiasca purtare de grijă, din munte se pogorau la ei capre, care le asigurau lor hrana zilelor. Ei amândoi au adormit cu pace în veacul al patrulea, după ce au trecut prin suferinţe mari pentru credinţa lor. (https://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com)