Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fraţii săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Scriptura ne atrage atenţia că fântâna era lipsită de apă, semn că acel loc nu mai putea dărui şi întreţine viaţă. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morţii. Nu întâmplător, cel demonizat din ţinutul Gherghesenilor, locuia în morminte, în locul în care nu mai exista relaţie, viaţa.

Şi după cum fântâna în care a fost pus rămâne goală, la fel se întâmpla şi cu mormântul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului că şi mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.

În acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre învierea trupurilor nu spune: se îngroapă, ci „se seamănă”. „Se seamănă trupul întru necinste, înviază întru slava; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vândut de fraţii săi în Egipt pentru 30 de arginţi, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Sfântul Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului”.

Haina lui Iosif, muiată în sânge şi arătată patriarhului Iacov, simbolizează mantia roşie a Mântuitorul din timpul Patimilor Sale.

În relatarea vieţii lui Iosif, ni se spune că acesta îi primeşte pe fraţii săi, care vin în Egipt după o foamete cumplită în Ţara Sfântă, şi le oferă hrană fără bani.

Foametea din vremea lui Iosif semnifică neputinţa neamului omenesc de a atinge asemănarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorită foamei, îşi va veni în fire fiul risipitor şi va ajunge să se hrănească cu viţelul cel gras, chip al lui Hristos. Iosif dăruieşte întregului popor grâu şi hrană, vestind tainic că şi Hristos Se va dărui pe Sine ca hrană, în cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul pâinii şi al vinului. Faptul că Scriptura nu mai aminteşte de o altă foamete, de o altă venire a fraţilor săi pentru a lua hrana, ni se descoperă că cel ce mănâncă Trupul lui Hristos nu mai flămânzeşte niciodată. Acest lucru a fost vestit de Mântuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată”. (Sursa: Sfatulparintilor Crestinortodox, ziarulunirea.ro)