Volumul de faţă ”Pârteştii de Sus – localitate multiseculară” a văzut lumina tiparului în aceste zile, la Editura Optima – Iaşi (2015). Lucrarea, care încununează efortul unui colectiv documentat, este structurată astfel:
Partea I – cuprinde lucrarea lui Dumitru V. Ciornei (1898-1982), intitulată ”Monografia satului Pârteştii de Sus”, nepublicată (datată 1979), fiind considerată prima monografie a satului natal. Asupra textului monografiei nu s-a intervenit, lucrarea fiind redactată exact cum a conceput-o autorul.
Partea a II-a – ”Călătorie printre amintiri” prezintă câteva aspecte colectate de învăţătoarea Mariana Mireuţă, în majoritate neştiute, preluate din relatările celor ce au trăit în acele vremuri, cu dorinţa de a descoperi cititorilor evenimentele succedate în decursul vremurilor, cu real îndemn spre noi şi mai puternice orientări privind viaţa consătenilor, descoperind trăiri neconsemnate în lucrările editate anterior.
Despre autori:
Dumitru V. Ciornei (1898-1982) – urmează cursurile şcolii primare din Rădăuţi, apoi ale Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava. După absolvirea Facultăţii Juridice a Universităţii ”Al.I. Cuza” Iaşi este numit substitut de judecător, apoi prim-procuror (Cernăuţi, Sibiu), iar ulterior preşedinte de tribunal (Piatra Neamţ, Iaşi).
Ioan Andronic – s-a născut în anul 1926, la Pârteştii de Jos. Urmează cursurile Şcolii Normale din Cernăuţi, pe care le absolvă în 1947, ulterior fiind numit învăţător la Pârteştii de Jos (sept. 1947), unde a funcţionat şi ca profesor între anii 1947-1950. Printre elevi s-au numărat dr. Ioan Ieţcu, prof.dr. Ilie Dan ş.a. A susţinut examenul de admitere (sept. 1947) la Academia Comercială din Bucureşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Planificare a Economiei Agrare, pe care le-a absolvit în iunie 1950, iar prin diferenţă de examene a absolvit, în iunie 1951, şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice. În perioada 1951-1987 a lucrat în sectorul economic – Secţia de Planificare a Consiliului Judeţean Suceava.
În pofida pregătirii pedagogice şi economice, încă din copilărie a fost preocupat de trecutul istoric al localităţii natale şi s-a aflat sub ”influenţa” importantului om de ştiinţă, jurist Ilie Ţabrea (1898-1970).
În calitate de colaborator, a contribuit la apariţia lucrărilor:
-Centenarul şcolii din Pârteştii de Jos (1975);
-Semne ale memoriei, Alma Blănaru (1998);
-Monografia Pârteştii de Jos 1415-2000, coord. Ioan Ieţcu (2000);
-Monografia Pârteştii de Jos 1415-2015, coord. Ioan Ieţcu (2015).
Având în vedere preocuparea asiduă pentru trecutul istoric al localităţii Pârteşti, a considerat că lucrarea intitulată ”Monografia satului Pârteştii de Sus” (datată 1979), a domnului Dumitru V. Ciornei, merită să vadă lumina tiparului, iar publicarea acesteia a reprezentat un angajament şi un pios respect datorate autorului.
Mariana Mireuţă – s-a născut în anul 1979; a urmat cursurile Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent este profesor învăţător la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava.
La împlinirea, în 2015, a 600 de ani de atestare documentară (… un sat la obârşia Soloneţului, unde au fost Tatomir şi Pârtea … 30.04.1415),transmitem… tuturor locuitorilor din Pârteştii de Sus, tuturor celor de pe “moşia lui Pârtea” multe urări de sănătate, de noi şi măreţe împliniri, noi, nepoţii şi strănepoţii celor trecuţi în lumea umbrelor: