Fiecare din noi dorim ca Dumnezeu să asculte rugăciunile şi cererile noastre şi să ne dea tot ceea ce Îi cerem. Pentru ca Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre şi să ne împlinească cererile, trebuie ca şi noi să ascultăm poruncile Lui şi să împlinim voia Lui. Pentru a fi noi ascultaţi de Dumnezeu, trebuie:
1) Să fim noi vrednici darului Lui prin ascultarea, păzirea şi împlinirea cuvântului Lui. Trebuie să fim vrednici darului pe care îl cerem; iar nu nevrednici.
2) Să ne rugăm după legile şi voia lui Dumnezeu.
3) Să ne rugăm pururea: în orice vreme şi în orice loc.
4) Să nu cerem vreun lucru putred, pământesc, vătămător de suflet.
5) Ceea ce cerem să nu fie numai spre folosul nostru; ci pentru binele tuturor creştinilor, spre mântuirea, fericirea sufletelor şi spre slava lui Dumnezeu.
6) Să nu ne rugăm pentru a deveni nefericiţi vrăjmaşii noştri, nici pentru pieirea lor; ci pentru mântuirea lor.
(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 57)
Protosinghelul Nicodim Măndiţă, de la Mănăstirea Agapia (1889–1975)
Protosinghelul Nicodim Măndiţă a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei şi un călugăr misionar fără egal în monahismul nostru contemporan. Acest preacuvios părinte s-a născut în satul Buneşti, judeţul Argeş, din părinţi credincioşi. Între anii 1916–1918, a luat parte la primul război mondial, iar în anul 1920 a intrat în nevoinţa monahală la Schitul Măgura (Bacău). În vara aceluiaşi an s-a învrednicit de darul preoţiei.
Între anii 1921–1923 a fost preot misionar în satul Schitul Frumoasa (Bacău). Apoi, încă doi ani a fost duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni (Roman). Între anii 1925–1935 a slujit ca preot misionar în Transilvania, în satele Pâclişa (Alba), Hărmaşul Ciceului şi Leurda Gârboului (Cluj).
Între anii 1935–1945 a fost duhovnic la Mănăstirea Agapia, apoi încă 17 ani, duhovnic la Mănăstirea Văratec. Ultimii ani, 1962–1975, i-a petrecut la Agapia în linişte şi rugăciune, săvârşindu-se cu pace în vârstă de 86 ani.
Acest cuvios părinte avea de mic o aleasă trăire duhovnicească, iubind cel mai mult rugăciunea, postul şi citirea sfintelor cărţi. Pentru aceea, toţi se foloseau de înţelepciunea lui.
Când a intrat în Schitul Măgura (Târgu-Ocna), stareţul, văzând ascultarea lui, îndată l-a făcut călugăr. Apoi, văzându-l blând şi priceput în Sfânta Scriptură, l-a făcut preot şi păstor de suflete. Şi învăţa aşa de frumos pe credincioşi, încât veneau de departe să-l vadă şi să primească de la el cuvânt de mângâiere.
Satul Schitu Frumoasa (Moineşti) era un sat mic, lipsit de preoţi şi dezbinat de secte. Timp de trei ani, cât a fost paroh aici, părintele Nicodim a schimbat profund viaţa duhovnicească a credincioşilor. Mai întâi, a întors la Ortodoxie pe toţi cei dezbinaţi. Apoi, a combătut cu multă putere imoralitatea, beţia şi certurile în familie, desfiinţând cârciumile şi întărind unitatea, buna credinţă şi omenia între toţi. Şi pe acestea toate le-a săvârşit prin trei căi: printr-o viaţă personală exemplară, prin slujbe frumoase la biserică şi prin predicarea vie şi permanentă a cuvântului lui Dumnezeu.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 651-652)