Practici care nu fac parte din Sfânta Liturghie şi Sfântul Maslu

1. Punerea Sfântului Potir pe capetele celor prezenţi, la ieşirea cu Cinstitele Daruri.

De ce nu este bine?

-În primul nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii;
-Se pun în pericol Cinstitele Daruri, cineva neatent poate să atingă Sfântul Potir şi să-l verse;
-Preotul fiind mai în vârstă, în aglomeraţie şi înăduşeală, făcând mare efort fizic de a atinge capetele tuturor, îl poate cuprinde o neputinţă, o ameţeală şi să scape din mâini Sfântul Potir;
-Se expun Cinstitele Daruri situaţiei de a fi necinstite, prind atingerea lor de anumite persoane necurate (vrăjitoare, eretici, femei ce se află la ciclu, credincioşi cu păcate grele, etc.), care de obicei sunt prezente în biserică.

De ce acceptă unii preoţi?

-Unii preoţi admit că este obicei format de-a lungul câtorva generaţii şi renunţarea la el ar aduce tulburare mare în biserică.
Unii credincioşi înţeleg mai greu şi trebuie dusă muncă de lămurire. Din experienţă spun, că de pe o duminică pe alta, dacă se face schimbarea, te trezeşti cu biserica goală. Aşa a păţit un preot din oraşul Vatra Dornei. N-au înţeles credincioşii, considerându-l pe preot de rea credinţă. El până atunci, de vreo 15 ani de slujire, plus, preoţii bătrâni de dinaintea sa, au practicat punerea Cinstitelor Daruri pe capul credincioşilor, acum era de neînţeles pentru credincioşi, cum deodată nu mai este bun. Nu este vorba că este un obicei nescris, ci este şi o mângâiere pentru credincioşi, prin atingerea Darurilor.
După o pregătire mai îndelungată a credincioşilor, ei vor înţelege că este numai un obicei împământenit şi că este mai de preţ să renunţăm la el şi să păzim Cinstitele Daruri.

2. Trecerea cu Cinstitele Daruri peste copii şi credincioşii aşezaţi pe jos în poziţia culcat.

De ce nu este bine?

-În primul rând, nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii, fiind o inovaţie în cult;
-Călcând peste credincioşi, preotul se poate împiedica şi să cadă, punând în mare pericol Cinstitele Daruri.

De ce acceptă unii preoţi?

·Unii aduc explicaţia că ar fi o imitare a momentului când lumea îl îmbulzea pe Mântuitorul atingându-se de El:
“Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui” [165] şi a momentului când se atingeau de Sfinţii Apostoli şi de umbra acestora:
“Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei”[166].

·Alţi preoţi zic: fiind un obicei care nu contravine unei dogme sau canon, n-ar dori să-i tulbure pe credincioşi.

3.Citirea pomelnicilor la ieşirea cu Cinstitele Daruri.

De ce nu este bine?

-În primul rând, nu este prevăzut în rânduiala tipiconală a Sfintei Liturghii, fiind o inovaţie în cult;
-Îl încurcă pe preot citirea pomelnicelor, având
Cinstitele Daruri în ambele mâini;
-Se încurcă la pomenit, uneori creând ilaritate, faptul că nu poate personal să mânuie pomelnicele, trebuie să le ţină pălimarul, care nu întotdeauna este persoana potrivită.
-Uneori se adună pomelnice atât de multe, încât preotul stă în picioare cu Cinstitele Daruri în mână chiar şi o jumătate de oră, dacă nu mai mult.
Acest lucru oboseşte pe preot şi macină răbdarea credincioşilor.

De ce acceptă unii preoţi?

·Unii preoţi mai răbdători, pentru a nu supăra credicioşii, suportă acest obicei;

·Cu îndelungi explicaţii preotul ar putea schimba obiceiul, fără să supere prea mult pe credincioşi.

4. La citirea pomelnicelor, rostindu-se pe lângă nume şi cererile pe care le au fiecare.

De ce nu este bine?

-Nu este bine, pentru că poate provoca ilaritate pentru credincioşii care ascultă, provocând râs şi discuţii de comicul şi penibilul cererilor de pe unele pomelnice.
-Pot porni ura unor credincioşi contra altora, când se vor auzi pomeniţi că se roagă cineva pentru răul sau răzbunarea lor.
-Se pot supăra unii credincioşi şi i-ar pune în situaţii stânjenitoare faţă de auditoriu, auzindu-se pentru ce se roagă.
-Unde sunt pomelnice multe de pomenit, timpul de pomenire fiind prea mare, ceea ce face să dureze prea mult şi credincioşii să-şi piardă răbdarea.

De ce acceptă unii preoţi?

·-Preotul care pomeneşte astfel nu-şi dă seama cât rău şi sminteală provoacă.

5. Introducere de rugăciuni personale şi cereri particulare, ale preotului, la ectenia cererilor.

De ce nu este bine?

- Clericul care mai adaugă sau scoate din rânduiala Sfintei Liturghii se face vinovat de neascultare faţă de cum i-a poruncit Biserica să liturghisească.
-Dacă pentru orice cuvânt “deşert” omul va da socoteală pentru el ,”în ziua judecăţii”[167], cu atât mai mult clericul va da socoteală de cuvintele cu care a slujit.
-Clericul care pune în plus sau scoate scurtând slujbele nu este slujitorul cel credincios, nu a făcut cum i s-a poruncit. S-a crezut mai iscusit decât Sfinţii Părinţi, adăugând cuvânt străin la cuvântul lor, care se numeşte deşertăciune.
-Clericul care a scurtat din cuvinte sau din slujbă nu a făcut cum i s-a poruncit, fiind leneş şi nerâvnitor de a sluji Domnului, a scurtat slujba, la chemarea celor pământeşti de care era legat.
-Unii clerici introduc rugăciuni de ei compuse sau culese din alte părţi, pentru a fi apreciaţi şi lăudaţi. Pentru a apărea în faţa credincioşilor că rugăciunile lor sunt mai interesante şi mai cuprinzătoare, făcându-se vrednic de slavă deşartă.
-Alţii introduc, după a lor părere, opinii noi şi exprimări noi, pe care le consideră bune, care sunt împrumutate de la alte culte şi confesiuni. Aceştia nu au duhul Sfinţilor Părinţi, nu au duhul ortodoxiei, ci un duh străin.
-Unele cereri şi rugăciuni ies din expresia obişnuită de rugăciune, exprimând ridicolul.
-Sfinţii Părinţi atenţionează intervenţia preotului în textul liturgic sau canonic, zicând: “Vezi, preotule, să nu te faci mai iscusit decât noi, mai adăugând sau micşorând ceva, pentru că noi am scris potrivit Duhului Sfânt”

De ce acceptă unii preoţi?

·Din cauza păcatului mândriei şi a necredinţei.
Crezând că înfrumuseţeză slujba sau o mai îmbogăţeşte, o face nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru slava de sine, care se va finaliza cu judecată şi osândă.

6. Săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfinţite - seara.

De ce nu este bine?

-Chiar dacă în vechime se săvârşea seara această Sfântă Liturghie, după Tipicul Bisericesc, toate liturghiile şi tote Sfintele Taine se oficiază dimineaţa.
-Pentru că se calcă o prevedere tipiconală:
“Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, deşi unită cu Vecernia zilei următoare, totuşi se săvârşeşte în cursul dimineţii, atât miercurea şi vinerea, cât şi în zilele de rând de peste săptămână, în care s-ar oficia, când cade o sărbătoare bisericească” [168].

De ce acceptă preoţii?

·Din neştiinţă sau după părerea lor, zicând că este bine şi aşa, bazată pe raţiune;

·  Pentru că unii preoţi sunt duşi în eroare, bazându-se nu pe tipicul bisericesc editat, cu aprobarea Sfântului Sinod (1976), ci pe indicaţiile tipicului editat în Ardeal (Alba Iulia). Se ştie că biserica ortodoxă din Ardeal, timp de câteva secole, a fost sub influenţa catolicismului şi multe din practicile lor sunt impropiate de ortodocşii ardeleni.

7. Săvârşirea Sfântului Maslu de obşte - seara.

De ce nu este bine?

-Pentru că Sfintele Taine sunt lucrări văzute prin care se transmite Harul cel nevăzut a lui Dumnezeu. În cadrul rânduielii, se invocă coborârea Sfântului Duh ca şi la Sfânta Liturghie. Aşa cum Sfânta Liturghie o săvârşim dimineaţa, pregătindu-ne cu curăţenie trupească şi sufletească, pe nemâncate, odihniţi şi cu mintea limpede, aşa trebuie să fie şi aici.
-Pentru că seara toţi credincioşii particpanţi şi preoţii sunt obosiţi de munca zilei, mâncaţi şi încărcaţi de păcate şi cu povara grijilor de peste zi, nu vor putea fi atenţi şi nu vor avea puterea de concentrare asupra rugăciunilor.

De ce acceptă preoţii?

·Pentru simplu motiv că după amiază sau seara pot participa mai mulţi şi cei care au serviciu. Din păcate, se gândeşte să aibă mai multă lume la Sfântul Maslu, mai mult venit, mai puţin se gândeşte la folosul sufletesc pe care ar trebui să-l aducă credincioşilor şi la rânduiala corectă pe care trebuie s-o respecte.

[165]. Matei 9,20.
[166]. Faptele Sfinţilor Apostoli 5,15
[167]. Matei 12,36.

[168].- Tipic bisericesc, Bucureşti, 1976, pag. 140, alin. 5. (Pr. Ioan Argatu, sursa: https://argatuioan.wordpress.com)