Credinţa în Dumnezeu şi încrederea în aproapele

„Contract social”, „relaţie contractuală”, „parteneriat civil”, „înţelegere contractuală”. Toate aceste cuvinte şi sintagme provin din realitatea noastră socială şi exprimă o stare generală de fapt: oamenii trăiesc insular, individualist şi orice manifestare în afară, fiecare gest care îl implică pe celălalt sau presupune o reacţie din partea lui trebuie negociate în prealabil. Cu rare excepţii, fiinţele umane nu mai au sentimentul unui ceva profund şi comun care le leagă, a unei esenţe comune.

În viaţa noastră de zi cu zi, dacă este să privim cu sinceritate şi realism în jurul nostru, aproapele este… departele nostru. Nefratele, nefârtatul, cum apare el în mitologia ţăranului român. Într-o societate a concurenţei, el este rivalul, cel care ame­ninţă să ne ocupe rolul social, funcţia, poziţia pe care ne-o dorim în ierarhia socială. Într-o societate de consum, el este un individ care poate intra în posesia unor bunuri materiale sau a unor resurse la care noi doar aspirăm.

Cauzele psihologice şi duhovniceşti ale neîncrederii în celălalt

În relaţia cu celălalt suntem mai degrabă suspicioşi, neîncrezători. Adesea temători. Poate că înainte de a ne propune proiecte de anvergură pentru revitalizarea societăţii româneşti, ar trebui să ne gândim cum am putea recrea şi întreţine sentimentul încrederii dintre oameni. Fără încredere dispare, pur şi simplu, coeziunea dintre oameni. Neîncrederea poate anula, în mic, o familie, iar la scală mare, un popor.

Psihologii şi psihoterapeuţii explică distorsiunile care apar în relaţia eu-tu-el prin fenomenul proiecţiei. Trăsăturile psihologice pe care nu le acceptăm la noi, dar şi dorinţe, sentimente, idei, înclinaţii neconştientizate sunt proiectate, în mod inconştient, în afara noastră, asupra persoanelor cu care interacţionăm în viaţa noastră de zi cu zi. Voi da aici două exemple: bărbatul tentat să îşi înşele aleasa inimii proiectează asupra ei, îi atribuie această dorinţă şi devine extrem de gelos. În campania electorală, masa votanţilor va alege candidatul care corespunde cel mai bine propriilor proiecţii, pe acela în care indivizii se oglindesc cel mai fidel. El poate fi „tatăl protector”, „civilizatorul”, „justiţiarul”, „războinicul”, „garantul stabilităţii” etc. Proiecţia - unul din mecanismele defensive arhaice, de apărare a eului - se manifestă de obicei printr-un spirit critic exagerat, exacerbat faţă de trăsăturile de personalitate aşa-zis negative, tendinţele şi defectele semenilor noştri. Criticismul în relaţiile interumane este un simptom evident al necunoaşterii de sine.
Sfinţii Părinţi, având o perspectivă profundă, mai adâncă asupra fiinţei umane, explică distorsiunile care apar în relaţiile noastre cu semenii pornind de la un concept al cărui înţeles este străin domeniului psihologiei: patima. În spatele reprezentării eronate despre celălalt sau chiar a fricii de el, întotdeauna stă ascunsă patima iubirii de sine (filautia). Aceasta generează părerea de sine, prea buna preţuire de sine care ne face să îl desconsiderăm pe aproapele nostru, să îl privim cu superioritate, dar stă şi la originea celorlalte patimi: „Păzeşte-te de maica relelor, de iubirea de sine - ne îndeamnă Sfântul Maxim Mărturisitorul -, care este iubirea neraţională a trupului, fiindcă din aceasta se nasc cele dintâi trei gânduri pătimaşe: al lăcomiei pântecelui, al iubirii de argint şi al slavei deşarte, iar din ele se naşte toată lista patimilor”. În „Răspunsurile către Talasie”, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că din iubirea trupească de sine se nasc patimile care perturbă relaţia cu semenii noştri: mândria, slava deşartă, îngâmfarea, zgârcenia, aroganţa, părerea de sine, înfumurarea, dispreţul, injuria, pornirea de a lua în râs, dar şi mânia, pizma, ura, duşmănia, ţinerea de minte a răului, calomnia, bârfirea, intriga.

Remedii psihologice şi duhovniceşti pentru îmbunătăţirea relaţiei noastre cu semenii

Din punct de vedere psihologic, ne putem îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi oameni conştientizând faptul că ceea ce le reproşăm lor ar trebui să ne reproşăm nouă înşine. Imperfecţiunea care ne deranjează la ei este imperfecţiunea, neputinţa din noi, pe care adesea nu o conştientizăm. Potrivit cuvântului Domnului, ar trebui să vedem bârna din ochiul nostru, nu paiul din ochiul celuilalt.

Dintr-o perspectivă duhovnicească, ameliorarea relaţiei cu semenii noştri nu se poate realiza decât prin tămăduirea patimilor din sufletul nostru. Pe lângă spovedania deasă şi ascultarea faţă de cuvântul duhovnicului, trebuie să cultivăm virtuţile contrare patimilor care schimonosesc reprezentarea noastră asupra aproapelui: cultivând credinţa în Dumnezeu, ne izbăvim de frica de oameni. Iubirea alungă frica, ne învaţă Sfântul Apostol Pavel. Perseverând în cultivarea stării de smerenie, a prihănirii de sine, ne tămăduim de patima mândriei şi de slava deşartă. Exersând iubirea faţă de fratele nostru întru Hristos ne izbăvim de toate patimile, iar raporturile cu lumea şi cu semenii noştri reintră în matca firescului.

Sursa: Ziarul Lumina