Sfântul Antim şi Sfântul Teoctist

Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomediei - Asia Mică - datorită vieţii sale creştine autentice şi pentru smerenia şi iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomediei. Nicomedia a fost întemeiată în anul 264 î.Hr., de către regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziţia ei era în extremitatea estica a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit şi oarecum paralel cu ţărmurile sudice ale. Astăzi pe locul ei se află oraşul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Diocleţian 284-305, oraşul Nicomedia devine reşedinţa acestuia şi pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman. Împăratul Diocleţian sub presiunea frecventelor uzurpări interne şi a agresiunii continue a hoardelor barbare, iniţiază o reformă constituţională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului care erau grupaţi într-un colegiu format din: doi Auguşti - Diocleţian (care avea în subordine partea orientală Imperiului Roman şi avea întâietate în ce priveşte conducere întregului Imperiu) şi Maximian (împărat asociat de Diocleţian şi care avea în subordine partea occidentală a Imperiului), lor li se subordonau doi Cezari - Galeriu (în subordinea lui Diocleţian, pentru partea orientală) şi Constanţiu I (în subordinea lui Maximian). Sub presiunea Cezarului Galeriu, Diocleţian declanşează în 23 februarie 303 o puternică persecuţie supra creştinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomedia, urmată de întemniţarea Episcopului Antim. Fiind nemulţumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomedia, în absenţa împăratului Diocleţian, punându-le ca şi Nero odinioară pe seama creştinilor. În urma acestor fapte, Diocleţian hotărăşte uciderea creştinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial. Lactanţiu spune: "Oficialii imperiali creştini, precum şi toţi oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâţi decât să se lepede de credinţă". Această persecuţie a durat în Nicomedia din anul 303 până în anul 305 şi a dus la moartea prin martiriu a circa 20 000 de creştini. Deşi întemniţat Episcopul Antim a reuşit să păstreze legătura cu mulţi dintre cei care erau supuşi persecuţiei lui Diocleţian în Nicomedia, trimiţându-le scrisori de încurajare şi întărire prin diaconul său Teofil. Într-una din misiunile sale, diaconul Teofil este prins şi asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim. Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecăţii Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomedia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credinţa creştină şi văzând că din contră el mărturiseşte şi cu mai multă puterea credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian porunceşte să fie decapitat. Creştinii noaptea ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim şi îl îngroapă cu mare cinste. Sfântul Cuvios Teoctist s-a nevoit în pustiul Iudeii împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare. Datorită mulţimii de ucenici care i-au urmat în pustiul Iudeii, Sfântul Eftimie cel Mare împreună cu Sfântul Teoctist au întemeiat o lavra monahală, al cărei egumen a rămas Cuviosul Teoctist, iar Sfântul Eftimie s-a retras în pustnicie. În anul 467 Sfântul Cuvios Teoctist s-a mutat la viaţa veşnică, la înmormântarea sa a participat şi Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

(sursa: Basilica.ro)