Cum să dăruim iertare și liniște celor care pleacă la Domnul?

Dacă în slujba de pomenire ne concentrăm atenţia asupra sufletului celui adormit, în cadrul slujbei de înmormântare atenţia noastră se îndreaptă de asemenea către plecarea sufletului. Conform tradiţiei ortodoxe, în primele trei zile de la moartea unei persoane, sufletul rămâne aproape de pământ, vizitând locurile familiare, amintindu-şi tot ce a însemnat pământul pentru el, tot ce a petrecut pe pământ; aşa încât, sufletul care va părăsi această lume va fi deplin stăpân pe amintirile lui atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu. Acordăm de aceea o atenţie deosebită acestor trei zile. Se fac rugăciuni, pomeniri, gândul nostru stăruie asupra tuturor aspectelor relaţiei noastre cu cel plecat dintre noi. Avem şi noi o menire de împlinit. Şi noi trebuie să desfacem nodurile dinlăuntrul sufletului nostru, să fim capabili ca din străfundul inimii şi din toată fiinţa noastră să-i spunem celui plecat: „Iartă-mă” şi, de asemenea, „Te iert, mergi în pace!”.

Poate că aici găsim sensul vechiului proverb care spune că nu ar trebui să-i vorbim de rău pe cei plecaţi dintre noi. Dacă noi, cu adevărat şi cu toată sinceritatea, am spus persoanei care a plecat din această viaţă: „Te iert, te dezleg, îţi redau libertatea. Voi sta înaintea lui Dumnezeu mărturisind iertarea ta, ca nimic din ceea ce s-a întâmplat între noi să nu-ţi stea în cale către împlinirea şi bucuria veşnică”, atunci cum ar mai putea fi posibil să ne întoarcem înapoi, să trezim din nou amintiri neplăcute şi amare? Asta nu înseamnă că închidem ochii în faţa realităţii, căci dacă într-adevăr a existat ceva rău în viaţa celui adormit, dacă au existat într-adevăr tensiuni între el şi noi, atunci cu atât mai mult ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne elibereze pe amândoi – atât pe noi, cât şi pe cel adormit –, încât să fim în stare să auzim cuvintele de iertare „Mergi în pace!” şi să rostim aceste cuvinte într-un duh de înţelegere din ce în ce mai profundă, cu o tot mai deplină conştientizare a libertăţii noastre.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina-Nera, 2010, sursa: Docologia.ro)