Învieri duhovniceşti

Cele mai multe şi cele mai mari minuni ale Stareţului Paisie Aghioritul au fost învierile duhovniceşti.

Foarte mulţi oameni nepăsători în ce priveşte viaţa duhovnicească, atei convinşi, oameni fără nici o îngrădire morală au înviat duhovniceşte, au început cu multă râvnă o viaţă după Dumnezeu, fie în urma unei apariţii a Stareţului de după moartea acestuia în somn sau aievea, fie, cel mai adesea, în urma citirii unei cărţi de-a Stareţului.

Unii dintre aceştia au intrat chiar în viaţa monahală.

Un tânăr oarecare trăia în nepăsare şi în păcat. Nu întâmplător i-au căzut în mâini „Epistolele” Stareţului şi citindu-le a fost cutremurat. De atunci şi-a schimbat cu totul viaţa şi îşi doreşte să devină monah.

„Cu şase ani în urmă, povestea un tânăr oarecare, eram anarhist. Purtam cercei şi consumam droguri. Un prieten de-al meu mi-a dat o carte de-a Părintelui Paisie. Am început s-o răsfoiesc din curiozitate şi fiindcă mi-a stârnit interesul, am citit-o `ntr-o noapte. De atunci viaţa mea s-a schimbat”, a spus acesta.

„L-am văzut pe Sfântul Stareţ Paisie ţinând-o de mână pe mama mea”

Domnul Gheorghe Nicolau din Atena mărturiseşte: „Într-o duminică din luna octombrie a anului 1996 am mers împreună cu un prieten de-al meu la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Karea ca să participăm la Sfânta Liturghie. Voiam să fac parastasul de un an al mamei mele. Era pentru prima dată când mergeam la biserică după mai mulţi ani de zile.

Când s-a terminat Sfânta Liturghie am mers la pangarul mănăstirii, unde am văzut o carte a Părintelui Paisie. Şi în acea clipă inima mea a tresărit. Îndată am cumpărat acea carte şi întorcându-mă acasă, prima mea grijă a fost s-o citesc. În clipa când citeam poezia ce era scrisă pe spatele fotografiei, pe care Stareţul o trimisese mamei sale îndată după călugăria sa, ceva s-a schimbat înlăuntrul meu. Am început să plâng cu suspine, inima mi s-a înmuiat şi printre lacrimi, spuneam: «Dumnezeul meu, ajută-mă şi pe mine ca pentru rugăciunile Sfântului Stareţ Paisie, să devin monah!» Nu mă gândisem mai dinainte la aceasta, ci cuvintele au ieşit singure. Lucrul minunat este că acum, după şase ani de la acea întâmplare, mă pregătesc să devin monah.

În timp ce citeam cartea, am pierdut pentru câteva secunde noţiunea timpului şi a spaţiului şi l-am văzut pe Sfântul Stareţ Paisie ţinând-o de mână pe mama mea. Atunci m-am cutremurat, pentru că ceea ce vedeam mi se părea a fi realitate.

Aceasta am povestit-o unui stareţ îmbunătăţit care mi-a spus că aceasta fusese o vedenie adevărată, iar nu o nălucire diavolească. După aceasta am început să merg la biserică în fiecare duminică şi în sărbători. Cu puţin înainte de Crăciunul anului 1996, când m-am mărturisit pentru prima dată în viaţa mea, am simţit o bucurie negrăită. Niciodată nu mai simţisem o bucurie atât de mare. Numai Hristos poate aduce pacea în suflet.

În luna mai a anului 2002 m-am învrednicit să mă închin la «Panaguda». În timpul cât am stat acolo, am simţit în repetate rânduri o mireasmă negrăită.”

(Doxologia, sursa: marturieathonita.ro/invieri-duhovnicesti)