Cea mai mare sărăcie este lipsa dragostei

Monahul trebuie să fie cu luare aminte și priveghetor. Și când nu are ispite trebuie să spună rugăciunea ca să se teamă diavolul să se apropie de el. Rugăciunea este piatra aruncată diavolului. Se teme și se gândește: „Stai așa să nu încasez vreo piatră” și nu se apropie. Noi de multe ori s-ar putea să nu înțelegem rugăciunea, dar satana o înțelege.

Monahul să nu se relaxeze. Să nu fie trândav la minte și să-l ducă satana când ici când colo. Cu harul lui Dumnezeu să-și ducă mintea la Sfânta Treime, la Hristos, la Preasfânta, la sfinți ca să se bucure și aceștia de starea noastră.

Zis-a bătrânul: Ușa pierzaniei pentru monahi este osândirea aproapelui.

După cum am înțeles, diavolul ne pune să facem lucrări care nu ne sunt necesare, numai ca să nu spunem rugăciunea.

Zis-a bătrânul: Nu vă încredeți în nevoințele și virtuțile tinerilor, fiindcă se aseamănă mustului care fierbe și nu știe nimeni dacă va deveni vin bun sau oțet.

Zis-a bătrânul: Când gheronda dă o poruncă ucenicului lui, nici Patriarhul nu poate să o dezlege.

Zis-a bătrânul: Rugăciunea lui Iisus este cea mai mare avuție a monahului adevărat. Pentru inima care s-a obișnuit cu ea, lipsa preadulcelui nume a lui Iisus este ca o rană care nu-l lasă să se liniștească și care îl doare mereu. Luptă-te să dobândești obișnuința rugăciunii minții. Când o vei dobândi vei simți fericire și bucurie în necazuri și ispite.

Cea mai mare sărăcie este lipsa dragostei și nimeni nu este sărac dacă-L are pe Dumnezeu.

Să nu aduni multe lucruri și să nu afli multe știri.

Pocăința nu are mânie și osândire.

Patul de suferință este mină de aur.

Canonul tău să nu-l lași niciodată. Este ca un scut care-l păzește pe monah.

Lucrul de mână este binecuvântat. Seamănă cu un izvoraș care picură și nu te lasă să însetezi.

Zis-a bătrânul: Rugăciunea minții este tainica răsuflare a Sfântului Munte.

Zis-a bătrânul: Bune și sfinte sunt și cântările și slujbele, cu înțelesuri sfinte, dar rugăciunea inimii este ceva mai înalt. Cu cântarea nu poți să urmărești totdeauna și înțelesurile și acest lucru este ca și cum L-ai disprețui pe Dumnezeu. Ca și cum ai vorbi cu Dumnezeu, dar nu ai lua aminte la ce spune, ca și cum nu ai da importanță conversației. Acest lucru este foarte grav.

(traducere şi adaptare: Laura Enache, sursa: www.doxologia.ro)