Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Prăznuim omorârea morții prin moartea pe cruce și învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor”. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfățișându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălțat la cer” (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfățișat femeilor mironosițe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Prea Sfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați...” (I Corinteni 15, 6), încredințându-i pe toți, chiar și pe Toma (Ioan 20, 26-29) de adevărul Învierii Sale din morți.

Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primește și se înțelege prin credință (Ioan 20, 29). Credința este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credință înțelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1- 40). „Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Credința trebuie să fie însoțită de inima curată: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Credința, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simțim, îl trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimilor noastre, așa cum l-au simțit și trăit toate generațiile de creștini  de-a lungul celor 2000 de ani.

Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinților Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinței și trăirii miilor de mărturisitori și mucenici din primele veacuri ale creștinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, și va continua până la sfârșitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creștine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).

DREPTMĂRITORI CREȘTINI,

Prin Învierea Sa din morți, Hristos ne-a încredințat că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredințare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înțelegem că viața noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo vom fi rânduiți în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârșit în viața noastră pământească (Matei 16, 27; 25, 31-46). De aceea, trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârșit creștinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinși în lațurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm pașii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor și dezlegarea pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu îndrăznim să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine fără spovedanie și dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtășim spre osândă veșnică. Mulți întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtășească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „... Acei ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească”. Aceeași povață o dă și Sfântul Ioan Gură de Aur și toți Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare. Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtășanie. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine.

Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine. Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.

Închei cuvântul meu pastoral cu povățuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioșilor din Efes: „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu... și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi... Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere... nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților  (creștinilor –n.n.). Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte..., umblați ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl” (5, 1-6; 8, 16-20). Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Dată în reşedinţa Noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului, anul mântuirii 2015.