Astăzi se face pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, care a fost monah la Mănăstirea Sinai şi apoi a petrecut în singurătate. Se hrănea cu toate acele lucruri care sunt îngăduite, dar gusta numai câte puţin şi niciodată nu se sătura, frângând cu multă înţelepciune orice fel de mândrie care îi răsărea în suflet. Nu se deda somnului decât în măsura în care privegherea prea îndelungată să nu-i afecteze starea minţii lui. Calea vieţii lui era rugăciunea cea neîncetată şi dragostea cea neasemănată faţă de Dumnezeu. Pe când se afla odată în chilia lui şi un ucenic al lui dormea într-un loc îndepărtat, sub o stâncă mare, care era gata să cadă şi să-l zdrobească, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arătându-i-se în somn şi făcându-l să se ridice din locul acela. Ajungând pe culmea virtuţilor a părăsit apoi viaţa aceasta trecătoare, mutându-se la viaţa cea veşnică, după ce mai înainte a alcătuit cartea plină de cuvinte duhovniceşti, care se numeşte "Scara".
(M. Nedelcu)