Părintele Constantin Coca, o viaţă trăită cu jertfelnicie

În vremuri de restrişte, în localitatea Valea Stânii din judeţul Suceava, s-a ridicat şi s-a sfinţit actuala biserică parohială, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Această cruce grea a fost purtată de preotul Constantin Coca, ajutat de preoteasa Elena, ambii născuţi în Sadova, lângă Câmpulung Moldovenesc. Acum patru ani, vrednicul slujitor al Sfântului Altar, intrat în ceata ctitorilor bisericii din Valea Stânii, a fost chemat la ceruri. Câteva crâmpeie din viaţa plină de încercări a părintelui Coca sunt relatate în reportajul următor. Localitatea Sadova din judeţul Suceava, cunoscută ca fiind satul cu oameni frumoşi, a oferit ţării de-a lungul vremii numeroase personalităţi pentru multe ramuri sociale. Ei s-au făcut cunoscuţi şi au fost apreciaţi, dar mai ales au fost de mare folos celor din jur. La câteva sute de metri de Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Gura Sadovei, locuieşte preoteasa Elena Coca, cea care vreme de aproape patru decenii a fost alături de preotul Constantin Coca, tot din Sadova, plecat la Domnul acum patru ani, după o grea suferinţă. Doamna preoteasă, care a fost ani la rând educatoare pentru generaţii de copii ai sadovenilor, ne-a creionat în scurte, dar frumoase cuvinte portretul preotului Constantin Coca. Povestea acestei familii binecuvântate este una deosebită, întrucât cei ce aveau să călătorească pe cărarea vieţii s-au născut la o zi diferenţă. „Eu m-am născut pe 1 decembrie, iar soţul meu a venit pe această lume pe 2 decembrie 1952. Mereu îmi spunea că a fost politicos cu mine din naştere (râde). Prima noastră întâlnire a fost în pridvorul bisericii din Gura Sadovei, când am fost îmbisericiţi. Am fost colegi de bancă până când am intrat la Liceul Pedagogic din Suceava“, a amintit doamna preoteasă Elena. Părintele Constantin a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ (1973) şi cursurile Institutului Teologic din Bucureşti (1977), iar cu doi ani înainte de a termina studiile de licenţă s-a căsătorit cu educatoarea Elena Tipa, interlocutoarea noastră. În anul 1976 a fost numit paroh pe seama parohiei Valea Stânii. „Când mergea la Bucureşti pentru studii, părintele se întâlnea cu studenţi care erau deja hirotoniţi. Deseori, tinerii povesteau ce dificultăţi întâmpină în parohii. Îmi aduc aminte că părintele a spus atunci: «Prefer să merg într-o parohie unde este nevoie să ridic o biserică, dar care să aibă casă parohială». Când am ajuns la Valea Stânii, am fost nevoiţi să stăm în chirie, întrucât nu era ridicată o casă parohială. În acea perioadă, pentru construcţiile Bisericii nu se dădeau aprobări. De aceea, pot spune că părintele Constantin a suferit ca un mucenic“, s-a exprimat, abia putând să-şi stăpânească lacrimile, doamna preoteasă. După îndelungi aşteptări, s-a acordat terenul pentru casa parohială, dar fără autorizaţie de construcţie. În cele din urmă locuinţa parohială s-a ridicat pe numele familiei preotului Coca. „După ce s-a finalizat construcţia, am început demersurile pentru a dona casa parohiei. Cu sprijinul secretarului de la primărie, am reuşit finalizarea formalităţilor, astfel că pe 1 noiembrie 1981 am intrat în casă. Timp de cinci ani, cât a durat construcţia clădirii, am făcut naveta la grădiniţa din Sadova. Era foarte greu să se facă un transfer de pe un post pe altul“, a destăinuit cu amărăciune doamna preoteasă, dând impresia că urmează să relateze o întâmplare dramatică.

Râvnă fără margini pentru noua biserică

Într-o zi de 26 februarie a anului 1983, după ce a fost oficiată o cununie, a început să ardă turla bisericii parohiale. Se pare că incendiul ar fi pornit de la o lumânare uitată de pălimar, mai ales că în podul locaşului de închinăciune ridicat din lemn se aflau veşminte vechi, ceară şi alte obiecte vechi, care cel mai probabil au înteţit flăcările. „În noaptea când s-a întâmplat această nenorocire a fost un coşmar. Tot atunci, am muţit şi mi-a încărunţit părul. S-a tras clopotul, iar oamenii au sărit în ajutor salvând ce se putea. A doua zi, cimitirul era plin de obiecte din biserică“, a continuat preoteasa Coca. În zilele ce au urmat, preoţii din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, alături de credincioşii din parohie şi din alte localităţi, au contribuit cu bani şi materiale pentru ridicarea unui nou altar. În aşteptarea unei autorizaţii, oamenii au început să zidească biserica. Când veneau controale de la conducerea judeţului, familia preotului Constantin Coca încuia uşa casei parohiale, iar enoriaşii spuneau că nu e nimeni acasă. Pentru că lucrările nu s-au oprit, parohia a fost amendată de mai multe ori. Într-o zi, părintele protopop emerit Teodor Moroşan, mutat la Domnul anul acesta, l-a anunţat pe părintele Constantin că trebuie să meargă la Suceava. „La conducerea judeţului se afla Florescu. Când a intrat în birou, părintele Constantin a fost întrebat: «Dumneata cine eşti?». Întrebarea l-a mirat pe părintele Constantin, cu atât mai mult cu cât se cunoştea cu preşedintele judeţului. Apoi a continuat: «Cât sunt eu în funcţie, nu permit nimănui să facă lucruri în afara legii!». Părintele a cerut autorizaţie pentru construcţia bisericii, însă a fost refuzat. În cele din urmă, primarul comunei a redactat o scrisoare în care s-a plâns conducerii judeţului că oamenii nu au unde să-şi înmormânteze morţii. Mai mult de atât, în scrisoare se menţiona că dacă biserica nu primeşte autorizaţie, comunitatea va trece la protestanţi. În trei zile am primit autorizaţie“, a relatat preoteasa Elena Coca.

Slujba Sfinţirii, învierea de la capătul Golgotei

În anul 1989, pe 2 iulie, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a sfinţit biserica din Valea Stânii, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, veniţi din toate colţurile ţării. Mulţi oameni au venit cu trenul, evenimentul religios fiind unic la acea vreme, întrucât sfinţirile sau resfinţirile de biserici erau foarte rare sau aproape inexistente. „Cu o săptămână înainte de sfinţire a plouat neîncetat, astfel încât era apa până la genunchi. În ziua sfinţirii a fost o vreme frumoasă şi însorită, iar seara au revenit ploile. În tot cimitirul şi pe drumul de lângă biserică erau mii de oameni. La slujba Sfinţirii a participat şi un reprezentant de la judeţ care răspundea de culte. Pentru toată osteneala depusă, părintele Constantin a primit rangul de iconom stavrofor“, a adăugat doamna preoteasă. Dragostea părintelui Coca pentru Biserică nu poate fi cuprinsă în unităţi de măsură, iar munca depusă pentru altarul de jertfă al Mântuitorului Hristos a întrecut orice oprelişte. Greutăţile şi vitregiile vremurilor şi-au pus amprenta atât asupra vrednicului slujitor, cât şi a doamnei preotese. În luna aprilie a anului 2011, preotul Constantin a părăsit această lume la vârsta de 58 de ani, după o grea suferinţă. A lăsat multă suferinţă în sufletele celor care l-au cunoscut, dar mai ales în sufletul doamnei preotese. Ori de câte ori o năpădesc amintirile, doamna Elena îşi găseşte alinarea în rugăciune şi fotografiile cu părintele, omul hărăzit de Dumnezeu să-i fie soţ în pridvorul bisericii din Gura Sadovei.

(Constantin Ciofu)