Postul ca asceză personală

Postul se realizează printr-un efort moral, prin stăpânirea de sine. Este un act de voinţă, un efort sufletesc conjugat cu un efort trupesc. Faptele morale pornesc dintr-un imbold lăuntric, dintr-o hotărâre luată în prealabil. În acest caz, fapta materială nu este altceva decât exteriorizarea unui gând, a unei idei pe care am avut-o în minte şi pe care ne-am hotărât să o transpunem în faptă. Această situaţie se poate verifica şi în actul postirii. Înainte de a posti, de a realiza înfrânarea de la anumite mâncăruri, s-a realizat o înfrânare morală, sufletească, în scopul de a creşte în virtute. Astfel, s-a realizat postul intern sau sufletesc.

Scopul înfrânării este de natură morală, şi anume se urmăreşte în primul rând cultivarea virtuţilor: a cumpătăţii, a înfrânării, a smereniei. Când se realizează aceasta, s-a curăţit, după cuvântul Mântuitorului, partea dinăuntru a paharului. Susţinând postul sufletesc, trebuie să avem în vedere şi postul extern sau trupesc, deoarece la actele religioase şi morale trebuie să participe întreaga noastră fiinţă, trup şi suflet. Ne înfrânăm de la anumite dorinţe şi pasiuni sufleteşti, dar trebuie să facem dovada stăpânirii de sine şi în ceea ce priveşte hrana trupească, deoarece stăpânirea de sine nu admite nici o excepţie.

Temeiuri biblice pentru post

În Sfânta Scriptură găsim numeroase referiri şi îndemnuri la post în sensul de reţinere de la anumite mâncăruri şi băuturi, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, precum şi exemple de practicare a postului. Prorocul Moise a postit 40 de zile pe Muntele Sinai înainte de primirea tablelor Legii, Daniil a postit trei săptămâni în Babilon, Prorocul Ilie a postit, de asemenea şi Împăratul David. Tot în Vechiul Testament existau şi anumite zile de post rânduite pentru întreaga obşte, şi anume posturile din lunile a patra, a cincea, a şaptea, exista şi postul legat de sărbătoarea Ispăşirii la evrei, numită Iom Kipur.

În Noul Testament există de asemenea exemple de postire. Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începutul lucrării Sale publice. El a recomandat apoi postul şi altora ca pe un mijloc sigur de luptă contra diavolului şi a ispitelor. Postul nu trebuie practicat formal. Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic, ca act izvorât dintr-o inimă curată, plăcută lui Dumnezeu. Întrebat de farisei de ce ei înşişi postesc, iar ucenicii Lui nu, Iisus le răspunde că postul este semn al tristeţii, şi nu pot fiii nunţii să fie trişti, câtă vreme Mirele este cu ei. Când se va lua Mirele de la ei, vor posti. Sfinţii Apostoli, de asemenea, au practicat postul trupesc. Sfântul Apostol Pavel, după întâlnirea crucială cu Mântuitorul, n-a băut şi n-a mâncat trei zile. Au postit şi apostolii, şi ucenicii Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune de asemenea că el însuşi stăruia adesea în privegheri, în posturi de multe feluri, iar în prima călătorie misionară în Asia Mică a hirotonit preoţi în fiecare biserică, şi rugându-se cu postiri, i-a încredinţat Domnului în care crezuseră.

(Pr. Claudiu Pîrvu)