Ce este credinţa?

Singurătatea, dar şi lipsurile financiare au măcinat-o. Într-o vineri, la început de februarie 2014, a fost la Sfântul Maslu. Apoi, ajungând acasă, a crăpat câteva lemne afară, în frig, a făcut baie şi s-a aşezat în pat… pentru aproape nouă luni! Nu îşi mai putea mişca picioarele. Cu greu, vecinii şi o rudă îndepărtată au dus-o, după o lună, la spital. Nu se mai putea face nimic: „Nu o mai chinuiţi, nu o să mai meargă niciodată!”, au spus medicii.

Ce este credinţa? Aceasta e o întrebare tot mai des întâlnită astăzi. La televizor, în ziare, în mediul online, la şcoală, în tramvai, la serviciu, în dezbateri publice se discută dacă este bine să fii credincios ori ba! Parcă întregul mers al lumii se învârte în jurul unei singure întrebări şi al unui singur răspuns.

Totuşi, ce este credinţa? Cea mai cuprinzătoare definiţie a credinţei a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11. 1). Simplu şi la obiect. Teologia dogmatică, dezvoltând definiţia Sfântului Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).

Credinţa este un dar al harului Duhului Sfânt. Nu se dă pe baza faptelor, ca nimeni să nu se poată lăuda. Nimeni nu este prea rău sau prea bun, prea sărac sau prea bogat, prea tânăr sau prea bătrân pentru a putea primi acest dar, atât de preţios. Omul trebuie numai să fie gata să-l primească.

Nu este întâmplător faptul că dumnezeieștii Părinți au statornicit, în Simbolul de credinţă pe care îl rostim la fiecare Liturghie, cuvântul - „cred”. Este confirmarea faptului că întreaga noastră viaţă trăită euharistic are drept început credinţa.

Însă, în ochii noştri căutători de palpabil, de concret, toate acestea par noţiuni de şcoală – aşezate într-un manual uitat.

Concret, cum înţelegem credinţa?

Întâi de toate, credinţa produce o viață nouă, care se manifestă prin lucruri măsurabile, zi de zi. Prima dovadă a credinței este dragostea pentru Dumnezeu. O dragoste dezinteresată pentru natura Lui, pentru slava Lui, iubind rugăciunea, dumnezeiasca Liturghie şi bunătatea. Un sentiment care te face să fii ca un îndrăgostit. Credinţa se manifestă în dorul de Dumnezeu, aşa cum poetic cântă imnografia Bisericii: „îndulcitu-m-ai cu Dorul Tău Hristoase şi m-ai preschimbat cu Dumnezeiasca Ta dragoste”. Este ceva ce te mistuie în interior pentru Dumnezeu şi, în acelaşi timp, pentru semeni. O nelinişte care, împlinită euharistic, devine dulce bucurie.

(Nicolae PINTILIE)