Despre iubire

* Să nu crezi că te iubesc cei care poartă cuvintele, care-ţi provoacă tristeţe şi ură împotriva fratelui, chiar dacă ţi se pare că spun adevărul. Pe aceştia să-i îndepărtezi ca pe nişte şerpi aducători de moarte, încât şi pe aceia să-i opreşti de la vorbirea de rău, şi sufletul tău să-l izbăveşti de răutate.

* Pe fratele tău pe care până ieri îl ţineai duhovnicesc şi virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău şi viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăşti. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.

* Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun şi-l ţineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă eşti stăpânit de tristeţe. În felul acesta, vei reveni cu uşurinţă la iubirea mântuitoare.

* Când demonii văd că dispreţuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, şi să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristeţea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.

* Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Şi fie despre credinţa sa, fie despre purtare sa, este grăit de rău cineva. Şi nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-şi întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, şi să mângâie sufletul cu nădejdea.

* Tu, când te rogi din tot sufletul pentru cel care te-a ponegrit, Dumnezeu îi înştiinţează despre nevinovăţia ta pe cei care s-au smintit din pricina bârfei.

* Prietenul adevărat este cel care în timpul ispitei se face părtaş fără tulburare şi fără zgomot la necazurile, nevoile şi suferinţele aproapelui, ca şi cum ar fi ale lui.

* Doar cei care ţin cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu şi cunosc bine adâncul judecăţilor dumnezeieşti, nu-i părăsesc pe prietenii lor, când aceştia sunt încercaţi cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Cei care însă dispreţuiesc porunca lui Dumnezeu, şi ignoră sensul adânc al încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie, aceştia, când prietenul o duce bine, se bucură împreună cu el, în timp ce când e necăjit de ispite, îl părăsesc. Uneori se întâmplă să se alieze şi cu vrăjmaşii lui.

* Prietenii lui Hristos iubesc cu sinceritate pe toţi oamenii, nu sunt însă iubiţi de toţi. Prietenii lumii, nici nu-i iubesc pe toţi, nici nu sunt iubiţi de toţi. Şi prietenii lui Hristos, pe de o parte, păstrează continuu iubirea până la sfârşitul vieţii lor, în timp ce prietenii lumii, o păstrează până ce se ceartă între ei, pentru lucrurile lumii.

* Nu are încă iubire desăvârşită, nici cunoaştere adâncă a proniei dumnezeieşti cel care la vreme de ispită nu arată răbdare pentru toate cele întristătoare care i se întâmplă, ci se rupe de iubirea fraţilor sufleteşti.

* Nu te sili să strici legătura iubirii duhovniceşti, pentru că nu a rămas altă cale de mântuire pentru oameni.

* Egoismul este o iubire iraţională şi pătimaşă faţă de trupul nostru, care se opune iubirii şi înfrânării. Cel care are egoismul, este clar că are toate patimile.

* Începutul tuturor patimilor este egoismul, iar mândria este sfârşitul. Cel care l-a smuls a tăiat împreună cu el şi toate celelalte patimi.

* Să nu fii iubitor de tine însuţi, şi nu vei deveni urâtor de fraţi. Să nu fii egoist, şi vei deveni iubitor de Dumnezeu. Pe fiecare om trebuie să-l iubim cu sufletul nostru, însă doar în Dumnezeu să ne punem nădejdea, şi Acestuia să-I slujim din toate puterile. Pentru că, atâta timp cât ne ţine Acela, şi prietenii noştri se îngrijesc de noi, şi vrăjmaşii noştri nu pot să ne vatăme. Când însă ne părăseşte Acela, şi prietenii noştri îşi întorc faţa, şi vrăjmaşii primesc putere împotriva noastră.

* Dacă cel care are toate harismele Duhului Sfânt nu are iubire, la nimic nu-i foloseşte, aşa cum spune Apostolul Pavel (I Corinteni. 13, 2) Oare, câtă râvnă şi zel suntem datori să arătăm, ca s-o dobândim?

* Partea mânioasă a sufletului o înfrânăm prin iubire, partea doritoare o îmblânzim prin înfrânare, şi părţii raţionale îi dăm aripi prin rugăciune. Astfel, lumina minţii nu va orbi niciodată.

* Conform învăţăturii ortodoxe, sufletul este alcătuit din trei părţi:
a) partea psihică (sentimentul) ale cărei păcate sunt ura, invidia, nemilostivirea.
b) partea doritoare (voinţa) ale cărei păcate sunt iubirea de arginţi, îmbuibarea pântecelui, şi toate poftele trupeşti.
c) partea raţională (mintea) ale cărei păcate sunt necredinţa, erezia, hula, mândria.
Sănătatea sufletului depinde de armonia, relaţia şi funcţiunea acestor trei părţi.

* Să-ţi chinuieşti trupul cu postirea şi privegherea, şi să te îndeletniceşti neîncetat cu psalmodia şi rugăciunea. Atunci va veni la tine sfinţirea, înţelepciunea, şi-ţi vor aduce iubirea.

* Nu-ţi întina trupul cu fapte ruşinoase, şi nu-ţi pângări sufletul cu cugete viclene! Atunci pacea lui Dumnezeu va veni înlăuntrul tău şi-ţi va aduce iubirea.

Desigur, mulţi au grăit multe despre iubire. Dacă cercetezi însă o vei afla doar la ucenicii lui Hristos, pentru că doar aceştia au avut ca Dascăl al iubirii pe Iubirea cea adevărată, Hristos, şi ziceau: “Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13, 2). Aşadar, cel care a dobândit iubirea, L-a dobândit pe Dumnezeu însuşi, pentru că “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16). Acestuia Se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.

(de Sfântul Maxim Mărturisitorul)