Rugăciunea văzătoare este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfântul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cât sunt aici şi câţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gândurile noastre. Mă duceam la bătrânul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe când eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gândeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
Rugăciunea de sine mişcătoare
Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi când dormi şi când vorbeşti şi când mănânci şi când călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cântarea Cântărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
Rugăciunea în extaz sau în uimire
Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămână în cer sau două săptămâni. Şi două săptămâni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfânt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigând şi-l prindeau trupul unul de la altul. Când un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
(Părintele CLEOPA)