Miercuri este sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului

Fiindcă Hristos vorbise ucenicilor despre moartea şi patimile la care urma să fie dat, iar aceştia erau înfricoşaţi, Mântuitorul i-a luat deoparte pe trei dintre ei, vrând să le arate care este slava cu care va veni să judece lumea.

Prezenţa alături de Domnul, pe Muntele Tabor, a lui Ilie şi Moise vine să confirme ucenicilor şi tuturor creştinilor că El este Stăpânul vieţii şi al morţii. Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este, pentru Biserica creştină, praznicul bucuriei şi încrederii în biruinţa lui Dumnezeu asupra păcatului şi transfigurării firii umane căzute.

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?

Schimbarea la Faţă, sărbătoare care are loc pe 6 august (zi în care este dezlegare la peşte), ne spune cine a fost cu adevărat Hristos şi cum vom fi în veşnicie dacă credem cu tărie cuvintelor Lui. Cu doar un capitol înainte de episodul Schimbării la Faţă prins în Evanghelii, Hristos adresa ucenicilor Săi două întrebări: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Dar voi cine ziceţi că sunt?“. Se punea, aşadar, problema identităţii. Domnul voia ca apostolii Lui să cunoască cu adevărat pe cine au în faţă, cui urmează şi cui îşi vor dedica viaţa. Mărturiei lui Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ i se contrapune gestul ulterior al lui Mesia, de transfigurare pe Tabor, care vine să întărească cuvintele pescarului din Galileea şi să arate cine este cu adevărat Cel trimis de Tatăl.

Momentul de pe Tabor îi vizează în primul rând pe ucenici

Deşi scena Schimbării la Faţă are ca personaj central Persoana lui Hristos, pentru că El apare transfigurat înaintea ucenicilor martori, totuşi minunea vizează în primul rând pe ucenici. Acest fapt este evidenţiat de primele versete din capitolul al XVII-lea al Evangheliei după Matei, unde se spune că „după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi S-a dus într-un munte înalt (…) şi S-a schimbat la faţă înaintea lor“. De altfel, şi vocea Tatălui are ca adresant nu pe Hristos, ca la Botez, unde adresarea este la persoana a II-a singular: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit“, ci pe ucenici, prin persoana a II-a plural: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit; pe acesta să-L ascultaţi“.

Între scenele importante din Evanghelii care ne descoperă dumnezeirea lui Hristos, trei ar fi mai grăitoare. Este vorba mai întâi despre momentul de la Iordan, când glasul Tatălui din ceruri şi prezenţa Duhului Sfânt confirmă faptul că Cel care Se boteza prin mâna lui Ioan era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel vestit de prooroci. Apoi, în centrul Evangheliei, avem episodul Schimbării la Faţă pe Muntele Taborului, când Însuşi Hristos Se revelează ochilor ucenicilor Săi, arătându-le lor şi celor care vor crede mărturiei apostolilor adevărata slavă dumnezeiască, de care şi ei se vor împărtăşi în veacul viitor. Ultima secvenţă ar fi mărturia sutaşului, care după moartea lui Hristos pe Cruce spune cu tărie: „Acesta, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost“.

Dacă Epifania de la Botez este o certificare venită din sânul Treimii, iar glasul sutaşului este recunoaşterea dumnezeirii venită din partea unui om, Schimbarea la Faţă este momentul în care Mântuitorul lumii Îşi descoperă Chipul Său copleşit de slava necreată. Ne-am fi aşteptat ca, la Învierea lui Hristos, cea mai elocventă dovadă a dumnezeirii lui Mesia, să fi existat măcar un martor de faţă. Dar Scripturile păstrează tăcerea în această privinţă. Nici Hristos nu spune vreun cuvânt despre scularea Sa din morţi. Schimbarea la Faţă rămâne momentul fundamental în care ucenicii iau contact cu starea dumnezeiască la care omul este destinat să ajungă prin păzirea poruncilor evanghelice.

(sursa: Ziarul Lumina)