Originara din Magdala (Siria), Sfânta Maria a fost vindecată de Iisus de patima desfrânării. O tradiţie spune că Maria Magdalena ar fi femeia păcătoasă care a uns cu mir picioarele Domnului, în casa lui Simon Leprosul. La Răstignirea Domnului Iisus, când apostolii au fugit, Maria a rămas lângă crucea Mântuitorului. În ziua de luni, după îngroparea Domnului, Maria Magdalena, împreună cu alte femei mironosiţe, au mers să ungă trupul lui Iisus cu miresme, după obiceiul evreilor. Ea a fost prima care a aflat de la un înger că Iisus a înviat. Tradiţia mai spune că, după Înălţarea Domnului la cer, Maria Magdalena L-a propovăduit pe Iisus şi ar fi ajuns până la Roma, unde l-ar fi convertit pe împăratul Tiberiu. La întoarcere, s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfintei Cuvioase Muceniţe Marcelia (Marcela) din Chios.
Mâine, Biserica serbează aducerea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca.
În ziua de 22 iulie, istoria consemnează:
- 1451: umanistul italian Poggio Bracciolini menţionează, în lucrarea „Disceptationes convivales“, latinitatea limbii române, precum şi continuitatea elementului romanic în cuprinsul vechii Dacii, din vremea împăratului Traian;
- 1456: strălucită victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic - unic - al lui Christos“.